17.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSportLaszlo Gyorgy (PCM Mureş): Nu se impune amânarea vizitei preşedintelui parlamentului ungar

Laszlo Gyorgy (PCM Mureş): Nu se impune amânarea vizitei preşedintelui parlamentului ungar

Preşedintele organizaţiei Mureş a Partidului Civic Maghiar (PCM), Laszlo Gyorgy, a declarat luni, că scrisoarea preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului României adresată lui Kover Laszlo este ‘mâna UDMR-iştilor’ şi că nu se impune o amânare a vizitei oficialului ungar, potrivit Agerpres.

‘Distinşii domni şi preşedinţi ai celor două camere ale Parlamentului trebuie să înţeleagă că domnul Kover vine în calitatea sa de preşedinte onorific al Partidului Civic Maghiar şi nu în calitatea sa de preşedinte al Parlamentului Ungariei. Nu se impune amânarea vizitei, pentru că dânsul, ca persoană fizică, poate să vină ca preşedinte de onoare al PCM. Nu înţeleg de ce îi deranjează, pentru că nici din punct de vedere politic, nici din punct de vedere al campaniei electorale nu are de ce să îi deranjeze pe dânşii din PDL. Eu cred că e mâna UDMR-iştilor la mijloc şi fac presiuni la Bucureşti ca să fie oprită această vizită în România a domnului Kover Laszlo’, a declarat pentru Agerpres Laszlo Gyorgy.

Liderul PCM Mureş a arătat că teama UDMR este generată de faptul că preşedintele parlamentului ungar Kover Laszlo îşi ajută partidul, din calitatea sa de preşedinte de onoare.

‘Cred că totul bate din partea UDMR, din direcţia asta bate vântul’, a susţinut Laszlo Gyorgy.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, i-au adresat, luni, o scrisoare preşedintelui Adunării Naţionale a Ungariei, Kover Laszlo, solicitându-i să-şi amâne vizita pe care o avea planificată în România.

Vizita lui Kover Laszlo este programată marţi, în judeţul Mureş, ocazie cu care va avea o serie de întâlniri electorale la Acăţari, Sighişoara, Sovata, Miercurea Nirajului şi va participa la închiderea campaniei electorale a PCM Târgu Mureş.

Cele mai citite

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Shell Team Aviation, înșelăciunea continuă, reacții în lanț!

Investigația jurnalistică demarată de Ziarul Puterea,  intitulată ”Scandal în industria aviatică: Shell Team Aviation acuzată de înșelăciune și evaziune fiscală”(https://www.puterea.ro/scandal-in-industria-aviatica-shell-team-aviation-acuzata-de-inselaciune-si-evaziune-fiscala/), publicată la data...

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă