10.3 C
Bucharest
Friday, 1 December 2023
HomeSportKlaus Iohannis, mesaj de ziua Academiei Române

Klaus Iohannis, mesaj de ziua Academiei Române

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, miercuri, cu ocazia aniversării a 149 ani de la înființarea Academiei Române, prin care felicită instituția pentru activitatea depusă, informează Administrația Prezidențială.

„Cu prilejul aniversării a 149 de ani de la înfiinţarea Academiei Române, îmi face o deosebită plăcere să vă felicit. Vă urez să aveţi parte, ca instituţie etalon a culturii şi ştiinţei române, de rezultate pe măsura eforturilor şi aşteptărilor dumneavoastră. Academia Română s-a născut din năzuinţa de emancipare naţională a generaţiei Revoluţiei de la 1848. La puțină vreme de la înființare, Academia Română a devenit, grație modelului instituţional european adoptat de părinţii săi fondatori, unul dintre simbolurile statalităţii României moderne”, a transmis Iohannis.

Șeful statului a ținut să precizeze că în ultimii 25 de ani, în care Academia a revenit la făgaşurile sale fundamentale, au marcat o deschidere spre colaborări internaţionale fără precedent. În aceste condiții, recunoasterea mondială a Academiei ”face cinste naţiunii noastre şi serveşte dialogului global al civilizaţiilor”, a transmis Iohannis.

 

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 646: Scholz spune că Germania este favorabilă negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Cancelarul Olaf Scholz a declarat că guvernul german sprijină deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi doreşte să sprijine această ţară...

Echipa lui Răzvan Lucescu merge în primăvara europeană. Rezultatele complete din Conference League

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, s-a impus în deplasare în fața lui Eintracht Frankfurt, scor 2-1, și s-a calificat în optimile...

Ultima zi națională a lui Iohannis, zi de glorie pentru Ciolacu. Șeful Guvernului a făcut o “baie de mulțime” la Arcul de Triumf iar...

Aproape 3000 de militari, 130 de mașini blindate și 40 de avioane și elicoptere au participat la parada militară de la Arcul de Triumf,...
Ultima oră
Pe aceeași temă