21.5 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSportKlaus Iohannis, întâlnire cu Martin Schulz. Președintele PE: Am avut onoarea de...

Klaus Iohannis, întâlnire cu Martin Schulz. Președintele PE: Am avut onoarea de a vorbi cu un președinte al unui stat european în limba germană

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, la Bruxelles, cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz. Cei doi au discutat despre criza refugiaților, propunerile lui David Cameron, dar și despre viitorul Uniunii Europene (UE). 

Martin Schulz a declarat că dialogul între cei doi s-a purtat în limba germană. 

”Aș dori să îi urez oficial bun-venit președintelui Iohannis, am discutat ordinea Consiliului de azi, am discutat despre tema refugiaților și despre propunerile premierului Marii Britanii, despre viitorul Uniunii în următorii ani. Aș vrea să spun că am disutat despre situația refugiaților din Turcia, trebuie să sperăm la o rezolvare pașnică a conflictului din Siria. Am avut onoarea de a vorbi o oră întreagă cu un președinte al unui stat european în limba germană”, a spus Schulz. 

De asemenea, Klaus Iohannis a spus că apreciază rolul lui Martin Schulz în multe dosare complicate pentru UE și a spus că două chestiunii au fost aprofundate în timpul discuției: cea a migrației și a libertății de mișcare a forței de muncă. 

Referitor la migrație, Klaus Iohannis a spus că ”problema trebuie tratată în integralitate, rezolvată la sursă, acolo unde apare și să colaborăm cu țările de unde vin refugiații”. 

”În acest complex de întrebări am ajuns la tematica țărilor de tranzit, spre exemplu Turcia, cu care trebuie să colaborăm pentru a avea un control mai bun asupra mișcării refugiaților. Am vorbit despre securizarea frontierelor exterioare ale UE și am discutat despre Spațiul Schengen. M-am bucurat să aud că dl președinte este de părere că locul României este în Spațiul Schengen. Libertatea de mișcare este o libertate câștigată și nu trebuie schimbată”, a spus Iohannis. 

Klaus Iohannis se află la Bruxelles cu ocazia summitului Consiliului European, unde principala temă de discuție va fi criza refugiaților. 

Cele mai citite

Paul Stănescu: „PSD va avea candidat la prezidențiale un membru al partidului”

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, spune că PSD va avea un candidat propriu la alegerile prezidenţiale și exclude varianta ca Mircea...

Lasconi l-a luat pe Drulă pe la spate, cu avânt (câmpu)lungesc

Ilustrație: Marian Avramescu Alegerile locale și europarlamentare, teoretic, finalizate recent – dacă mai facem uitate câteva sute/mii buletine de vot – au scos la...

Efectele furtunii din București: străzi şi subsoluri inundate, copaci căzuți si autoturisme avariate

Pompierii au fost nevoiţi să intervină în noaptea de joi spre vineri în aproape 400 de cazuri în Bucureşti şi Ilfov ca urmare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă