Klaus Iohannis, preşedintele României, a declarat, marţi, după discuţiile pe care le-avut cu omologul său moldovean Nicolae Timofti, că salută rezultatul alegerilor locale din Republica Moldova care reconfirmă sprijinul pentru forţele pro-europene, adăugând că speră în formarea rapidă a unui nou guvern, scrie Mediafax.
„Salutăm modul democratic în care s-au desfăşurat alegerile locale, votul reconfirmând clar sprijinul pentru forţele pro-europene„, a spus Klaus Iohannis, în conferința de presă susținută alături de Nicolae Timofti, la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava.
El şi-a exprimat speranţa că la Chișinău va fi format un guvern cât mai curând, în urma demisiei premierului Chiril Gaburici, şi a subliniat că, în actualul context regional, întârzierile nu sunt benefice, iar „acestea nu sunt aşteptările României sau ale cetăţenilor europeni, ci ale cetăţenilor din Republica Moldova”. „România sprijină ferm şi acordă ajutor continuu pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi a avut întotdeauna o atitudine deschisă faţă de Chişinău. (…) Sprijinul este pentru cetăţenii Republicii Moldova, nu pentru anumite persoane„, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Referitor la relaţiile dintre România şi Republica Moldova, şeful statului român a spus că România este cel mai „sincer şi mai apropiat partener al Republicii Moldova” şi a dat asigurări că Bucureştiul va fi mereu „un partener ferm, activ şi de încredere”.
CITEŞTE ŞI De ce vrea Nicolae Timofti cât mai repede un nou guvern la Chişinău
În ceea ce priveşte parcursul european al Republicii Moldova, Klaus Iohannis a precizat că „perioada actuală este una de consolidare a poziţiilor câştigate, prin Acordul de asociere„, iar efortul actual trebuie „să meargă acum spre profunzime, lucru de care depinde modernizarea în spirit european a Republicii Moldova. Apoi se poate vorbi de acordarea perspectivei europene”.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, la Suceava, o întrevedere cu omologul său Nicolae Timofti, prilej cu care șeful statului moldovean a primit titlul de doctor Honoris Causa din partea Universităţii ”Ştefan cel Mare.