18.9 C
București
joi, 19 mai 2022
AcasăSportJudecătoarea Livia Stanciu: Decizia Curții Constituționale trebuia să cuprindă doar considerentele de...

Judecătoarea Livia Stanciu: Decizia Curții Constituționale trebuia să cuprindă doar considerentele de inadmisibilitate

Judecătoarea Livia Stanciu susține că, în cazul sesizării Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernul, motivarea deciziei Curții Constituționale a României (CCR) ar fi trebuit să cuprindă doar considerentele de inadmisibilitate, potrivit Agerpres.

"Prezenta opinie concurentă este în sensul că decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curte trebuia să cuprindă doar considerentele care explică soluția de inadmisibilitate, pe care nu le reluăm, întrucât motivarea sub acest aspect este, în opinia noastră, corespunzătoare.

Considerentele suplimentare pe care le-am evidențiat determină o interferență nepermisă (chiar de către Curte prin soluția pronunțată), în competențele altor autorități publice, întrucât stabilesc o conduită a autorităților care s-ar fi susținut printr-un alt dispozitiv decât cel pronunțat", se arată în opinia concurentă cuprinsă în motivarea deciziei prin care CCR a respins ca inadmisibilă, pe 4 mai, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.

În opinia Liviei Stanciu, CCR trebuia să se limiteze la rolul său de garant al respectării Constituției, fără să interfereze în activitatea altor instituții ale statului.

"În concluzie, soluția legislativă criticată reprezintă opțiunea legiuitorului, determinată de factori precum cei mai sus enunțați, iar eventualele critici care tind la modificarea acesteia, invocând o pretinsă lipsă de coerență legislativă, excedează competenței Curții Constituționale.

Instanțele constituționale, indiferent de rolul pe care îl au sau și-l asumă la un moment dat, mai mult sau mai puțin activ, nu pot deveni evaluatori ai normelor din toate ramurile de drept, pentru a identifica cea mai potrivită soluție la un moment dat pentru o instituție juridică sau alta. Curțile Constituționale nu fac politica legislativă, nu creează legi, ele doar asigură supremația Constituției în limitele competenței date de legiuitorul constituant", se precizează în opinia concurentă.

CCR a respins pe 4 mai, ca inadmisibilă, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului, deoarece motivele invocate constituie atât probleme de aplicare și interpretare a legii, cât și aspecte de legiferare.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate formulată. Pentru adoptarea acestei soluții, Curtea a constatat că, în esență, motivele invocate în sesizare constituie atât probleme de aplicare și interpretare a legii de către autoritățile publice competente, cât și aspecte de legiferare ce intră în competența Parlamentului", se arată într-un comunicat al CCR.

Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, modificată și completată, ridicată direct de Avocatul Poporului.

Prevederile criticate au următorul conținut: "Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorate, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare''.

Avocatul Poporului a sesizat CCR în 5 ianuarie, arătând că "prevederile art. 2 din Legea 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerințele constituționale de previzibilitate și proporționalitate a legii și nu permit recunoașterea dreptului la diferență pentru ocuparea, în condiții de egalitate și fără restricții nerezonabile, a unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat".

Cele mai citite

Românii investesc în imobiliare. Specialiștii anticipează creșteri ale prețurilor până la final de an

Cererea de pe piața imobiliară a fost în creștere în primele trei luni ale anului, conform analizei făcute de agenția imobiliară cu acoperire națională...

Comisia va oferi 248 milioane EUR pentru țările care primesc refugiați

Comisia a decis să pună 248 milioane EUR la dispoziția unui număr de 5 state membre care au fost cele mai afectate la începutul...

Flanco are un nou director de logistică 

Cu o experiență de peste 20 de ani în logistică și supply chain, Laura Simion s-a alăturat echipei Flanco Retail începând de luna aceasta,...
Ultima oră
Pe aceeași temă