11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportJucătoarea de tenis Gabriela Ruse a câștigat primul său titlu WTA

Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse a câștigat primul său titlu WTA

Ruse (23 ani, 198 WTA), venită din calificări, a obţinut o victorie meritată, după două ore şi 12 minute, în faţa unei adversare mult mai experimentate (33 ani), aflată în prezent pe locul 130 în lume, dar care în 2011 ocupa poziţia a noua.

Primul set a fost deosebit de echilibrat, niciuna dintre jucătoare nereuşind să se desprindă, deşi au existat două break-uri. Petkovic a ratat o minge de set la 6-5, dar setul a ajuns în tiebreak, unde germanca a condus cu 4-2 şi 5-3, a ratat o minge de set la 6-5, după care Ruse a câştigat trei puncte la rând şi setul, ultimul punct fiind unul contestat de Petkovic, după ce arbitrul de linie a strigat aut la o minge trimisă de Ruse, însă arbitrul de scaun l-a corectat, spunând că mingea a fost bună. Petkovic lovise deja mingea (care s-a dus în fileu) înaintea celor două intervenţii, astfel că punctul a fost acordat româncei.

Petkovic, îndârjită de pierderea primului set, a început agresiv actul secund şi s-a desprins la 3-0. A urmat o revenire senzaţională a Gabrielei Ruse, care a reuşit să ia patru ghemuri consecutive şi a ratat cinci mingi de 5-3 (pe serviciul adversarei). La 4-4, Ruse a salvat o minge de break, a făcut 5-4, iar apoi a revenit de la 0-40, câştigând setul cu 6-4.

În drumul său formidabil până la titlu la Hamburg (premii totale de 189.708 euro), Ruse le-a învins în calificări pe En-Shuo Liang (Taiwan), cu 6-2, 6-1, pe Isabella Şinikova (Bulgaria), cu 6-3, 6-3, iar apoi pe tabloul principal, pe Jill Teichmann (Elveţia/N.6), cu 7-5, 7-6 (1), pe Anna Zaja (Germania), cu 6-2, 6-2, pe Danielle Collins (SUA/N.4), cu 6-4, 1-6, 7-5, pe Daiana Iastremska (Ucraina/N.1), cu 2-6, 6-1, 6-4, şi pe Andrea Petkovic (Germania), cu 7-6 (6), 6-4.

Ruse a primit pentru titlul cucerit un cec de 23.548 euro şi 299 de puncte WTA, iar Petkovic s-a ales cu un cec de 13.224 euro şi 180 de puncte WTA.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă