14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportJennifer Brady, adversara Simonei Halep la Rogers Cup

Jennifer Brady, adversara Simonei Halep la Rogers Cup

Brady (76 WTA), venită din calificări, a trecut luni, în primul tur al competiţiei, de Kristina Mladenovic din Franţa (50 WTA), de care a dispus în două seturi, 6-1, 6-2, după numai 64 minute de joc.

Americanca a ajuns pe tabloul principal de la Toronto după ce le-a eliminat în calificări pe chinezoaica Shuai Peng (7-5, 7-5) şi pe portoricana Monica Puig, campioana olimpică en titre (6-3, 6-2).

Aceasta va fi prima confruntare dintre Simona Halep şi Jennifer Brady în circuitul profesionist.

Tot luni au părăsit turneul de la Toronto două foste numărul unu mondial, germanca Angelique Kerber şi rusoaica Maria Şarapova.

Kerber, cap de serie numărul 12, a fost învinsă cu 0-6, 6-2, 6-4, de rusoaica Daria Kasatkina, în timp ce Şarapova s-a înclinat tot în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-4, în faţa estoniencei Anett Kontaveit (nr.16).

Cele mai citite

Cum s-a „scos” ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, după ce a sabotat România la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu

Ambasadoarea Maria Ciobanu a sabotat participarea României la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu-SIAM 2024, care a avut loc...

SUA vrea să construiască un debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar a crescut la 320 de milioane...

Incendiul din sectorul 1: Dan Podaru spune că primarul avea datoria de a fi la fața locului. Ce a transmis Clotilde Armand

Primarul Clotilde Armand avea datoria de a fi pe teren, la incendiul de noaptea trecută din sectorul 1, susține Dan Podaru, candidatul PER pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă