13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportÎntrevedere a prim-vicepreședintelui CE, Frans Timmermans, cu o delegație de senatori români:...

Întrevedere a prim-vicepreședintelui CE, Frans Timmermans, cu o delegație de senatori români: Reformarea Codurilor penale trebuie făcută într-o manieră obiectivă, transparentă și clară

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a întâlnit, în perioada 27 februarie – 1 martie, cu o delegație de senatori români, cu care a discutat despre Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru România. În acest context, oficialul european a precizat că susține finalizarea procesului MCV, „cu mențiunea ca demersurile autorităților române să nu pună sub semnul întrebării progresele înregistrate până în prezent", informează Agerpres.

Astfel, în cadrul întâlnirii, prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, a precizat că „nu există un termen limită pentru finalizarea procesului MCV, dar este necesară discutarea foii de parcurs specifice".

„Timmermans a salutat abrogarea OUG 13, apreciind că România a revenit pe drumul cel bun. El a subliniat că dezbaterile privind OUG 13 au arătat faptul că reforma sistemului judiciar și lupta anticorupție sunt aspecte esențiale pentru societatea românească", se arată într-o informare a Biroului permanent al Senatului.

De asemenea, referitor la reformarea Codului penal și a celui de procedură penală, Timmermans consideră că sunt necesare "modificări într-o manieră obiectivă, transparentă și clară, în consultare cu autoritățile relevante și cu părțile interesate".

„În subiectul condițiilor de detenție, Timmermans a reiterat sprijinul Comisiei Europene acordat autorităților române, prin punerea la dispoziție de experți, precum și disponibilitatea de a găsi soluții privind accesarea fondurilor europene în vederea îmbunătățirii condițiilor detenție", se precizează în documentul citat.

La rândul său, secretarul general adjunct al CE Paraskevi Michou, a susținut importanța adoptării unui Cod de conduită pentru parlamentari „care să precizeze clar că parlamentarii trebuie să respecte independența sistemului judiciar", cu mențiunea că „anumite declarații critice ale parlamentarilor reprezintă motive de îngrijorare, astfel încât ar trebui stabilite anumite reglementări în acest sens". Totodată, oficialul european a afirmat că aparatul Comisiei va redacta „cu celeritate" un răspuns la scrisoarea premierului Sorin Grindeanu până la sfârșitul lunii martie.

Din delegația română, condusă de senatorul Ionuț Sibinescu, președintele Comisiei pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor CEDO, au mai făcut parte senatorii Nicoleta Pauliuc și Viorel Salan.

Cele mai citite

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă