10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportINTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE ETAPA a V-a 2019

INTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE ETAPA a V-a 2019

CUPA CTP – BOLINTIN DEAL
International Autotest Challenge ajunge la Bolintin Deal pe 7 – 8 septembrie

Cu un traseu nou, solicitant și plin de surprize, și cu un start timpuriu și entuziast la înscrieri, concursul de îndemânare auto INTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE, organizat de GT Auto Club Sportiv și ACR, ajunge pentru prima dată la Bolintin Deal, la a cincea etapă din cele șapte ale anului 2019.

Gazda evenimentului, CTPark Bucharest West, pune la dispoziția competitorilor o parcare excelentă, în vecinătatea depozitelor sale, la adresa Bolintin Deal, strada DC 147, CTP Bucharest West KM 23.

Noul parteneriat cu CTPark Bucharest West, cel mai mare dezvoltator de parcuri logistice din România, este făcut, spun managerii companiei, pentru susținerea automobilismului românesc, dar și pentru comunitatea locală, entuziasmată de anunțata cursă care va umple weekendul 7 – 8 septembrie cu scrâșnet de roți, viraje ce par a fi imposibile, concurență la sânge și multă, multa adrenalină.

Este o ocazie pentru fiecare pilot să își încerce reflexele și abilitățile la volan, stăpânirea de sine și reacțiile sub presiune. Începând cu grupa Juniori (cei cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani), grupa Feminina, reprezentantele sexului frumos, piloți debutanți sau avansați, cu multă experiență și rezultate excelente în concursurile de viteză în coastă, circuit de viteză sau raliuri, și nu în ultimul rând, cei la peste 60 de ani, cu toții ne vor demonstra ce înseamnă pasiunea și arta de a pilota în
terenul special amenajat și protejat.

Concursul de îndemânare auto INTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE are loc la nivel național, fără întrerupere, din anul 2011, aducțând laolaltă piloți devotați culturii competiționale, bazate pe performanță și fairplay. Competiția se adresează în mod egal piloților profesioniști și amatorilor care vor să își dezvolte abilitățile, cu respect pentru noțiunea de siguranță la volan.

Programul Cupei CTP va fi următorul:

Antrenamente: sâmbătă, 07 septembrie, orele 14:00 – 20:00
Concurs: duminică, 08 septembrie, orele 09:30 – 17:30

Grupe șI clase

1. Grupa Debutanți (D)

Clasa D1 – debutanți clasa 1 – cu puterea până la 100 CP
Clasa D2 – debutanți clasa 2 – cu puterea între 100 și 150 CP

2. Grupa Avansați (A)
Clasa A1 – avansați clasa 1 – automobile cu cilindreea nominală până la 1400 cmc
Clasa A2 – avansați clasa 2 – automobile cu cilindreea nominală între 1400 și 1600 cmc
Clasa A3 – avansați clasa 3 – automobile cu cilindreea nominală între 1600 și 2000 cmc
Clasa A4 – avansați clasa 4 – automobile cu cilindreea nominală între 2000 și 3000 cmc
Clasa A5 – avansați clasa 5 – automobile cu cilindreea nominală peste 3000 cmc

3. Grupa Juniori (J)
J – grupă rezervată piloților juniori
Clasa J1 – juniori, cu vârsta între 8 și 14 ani
Clasa J2 – juniori, cu vârsta între 14 și 18 ani

4. Grupa Femina (F)
F – grupă unică rezervată concurentelor de sex feminin, separat de grupele în care s-au înscris, se va
întocmi un clasament al concurentelor de sex feminin.

5. Grupa Modificate (M)
M – automobile modificate structural, indiferent de clasa de cilindree.

Competiția se anunță crâncenă, mai ales pentru primele trei locuri în clasamentul Open, pe grupe și clase, echipe și cele mai râvnite titluri: Best Show și Best Time.

Lider in clasamentul Open al anului este Alexandru Ionescu cu 54 de puncte, urmat la o diferență de numai 2 puncte de Cristian Dragan și Ovidiu Ponea, cu 49 de puncte.
O situație inedită, în clasamentul anual pentru Cel mai rapid pilot al anului (Best time/ etapă), sunt patru piloti la egalitate de puncte: Alexandru Ionescu din București, Ovidiu Ponea din Mioveni, Cristian Drăgan din București și Mihai Șurubariu din Pitești. Unul dintre cei patru va câștiga CUPA CTP sau vom avea un alt pilot? Rămâne să-i urmărim sâmbătă și duminică, la CUPA CTP – BOLINTIN DEAL.

Mulțumim Primăriei din Bolintin Deal care se implică în buna desfășurare a concursului, cu ajutorul Poliției Locale și al Detașamentului de Pompieri Bolintin Deal.

Partener media: România Liberă, Academia Catavencu, AutoExpert și Flote Auto.

Câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome, cupe, premii de la Metabond, Tegee International, Omega Motorsport, vinuri spumante Angelli, iar piloții participanți vor beneficia de service de roți gratuit de la AutoZone – Vianor.
Concursul este susținut și de gazda evenimentului, CTPark Bucharest West.
Scopul evenimentului este atragerea pasionaților de automobilism, a posesorilor de automobile de serie și de competiție, formarea și dezvoltatea abilităților specifice acestui gen de competiție.
Pentru înscrieri și alte informații legate de IAC: www.gtautoclub.ro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă