15.3 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportIndulgență parlamentară pentru „scriitorii” din închisori

Indulgență parlamentară pentru „scriitorii” din închisori

Comisia juridică a Senatului a decis că  persoanele private de libertate primesc o reducere a pedepsei de 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi nu 20 de zile indiferent de numărul cărţilor scrise în închisoare aşa cum a decis Guvernul.  Senatorii din comisia juridică au întrodus aceste modificări în OUG 24/2016, emisă de Guvernul Cioloș.

Cel mai vocal avocat al pușcăriașilor autori de lucrări științifice s-a dovedit a fi senatorul PSD Ioan Chelaru. ”Eu nu spun că pentru o lucrare cu adevărat ştiinţifică se transpiră cu sânge, ceea ce se şi face, dar nici nu pot să cad în extrema ordonanţei să spun: 20 de zile pentru un profesor universitar care a stat cinci zile după gratii şi a scris cinci lucrări. Nu se poate. Este o nedreptate ce face ordonanţa. De aceea facem un compromis. După părerea mea e puţin, dar e părerea mea. Cel puţin 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică”, a declarat Chelaru, membru al Comisiei juridice şi vicepreşedinte al Senatului. La rândul său, preşedintele Comisiei juridice, liberalul Cătălin Boboc, a spus că nu este de acord ca cineva care munceşte mai mult să primească tot 20 de lei, la fel ca unul care a muncit mai puţin. ”Cred că nici în cazul ăsta nu putem să-i uniformizăm pe toţi”, a susţinut Boboc.
Potrivit amendamentului aprobat cu unanimitate de voturi de senatorii din Comisia juridică ,  pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă sau invenţie realizată se acordă o reducere de 20 de zile, faţă de 20 de zile reducere a pedepsei, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice scrise, aşa cum era stipulat în textul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2016. Raportul Comisiei juridice va fi trimis plenului Senatului, prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Nume grele pe listă

Restricțiile în ceea ce privește reducerea pedepselor au fost introduse de Guvernul Cioloș printr-o ordonanță de urgență aprobată în luna august. Mai mult, actul normativ adoptat de Executiv introduce o nouă procedură a elaborării, în penitenciare, a lucrărilor ştiinţifice şi invenţiilor brevetate şi a validării acestora.

Guvernul a operat aceste modificări pentru că legislația în vigoare înainte de aprobarea ordonanței prevedea că pentru fiecare carte scrisă şi publicată deţinutul poate beneficia de o reducere de 30 de zile din pedeapsă. O statistică a Administrației Naționale a Penitenciarelor arată că în 2012 s-au scris în închisori 6 lucrari, în 2013 – 11, în 2014 – 69, în timp ce în 2015 am avut un vârf de 331 de lucrări științifice. Este, de altfel anul în care mai multe VIP-uri au ajuns după gratii, condamnate pentru fapte de corupție. Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, Ioan Niculae, George Copos, Gigi Becali, Cristi Borcea, Cătălin Voicu sau Dinel Staicu se numără printre condamnaţii celebri care s-au ocupat susţinut de scrierea de cărţi în penitenciar, dovadă multiplele titluri publicate, valorând fiecare o lună de detenţie în minus.

DNA a deschis dosar penal în cazul cărţilor scrise de către deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea. Potrivit procurorilor, printre persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni de corupţie se regăsesc deţinuţi care au executat sau urmează să execute cu până la 300 de zile mai puţin decât stabilise instanţa de judecată, „exclusiv ca urmare a activităţii infracţionale care face obiectul sesizării din oficiu”.

Potrivit DNA, ar fi existat persoane care au acceptat să elaboreze lucrări cu un aparent caracter ştiinţific şi care au fost asumate ulterior de persoanele condamnate, mai spus procurorii. „Lucrările pretins a fi fost realizate în penitenciar citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, iar timpul dedicat elaborării lucrărilor este în mod obiectiv insuficient pentru un asemenea demers (de exemplu 12 ore pentru o lucrare de 180 de pagini ori 6 ore şi 40 de minute pentru elaborarea unei lucrări de 212 pagini). În aceste împrejurări, concluzia este că autorul real este o altă persoană”, susţin procurorii.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Asociaţia Energia Inteligentă: Furtuna geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice

O furtună geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice sau chiar pentru comunităţile care s-ar baza exclusiv pe energie electrică, arată...

Taxele prea mari pe salarii au scos mii de români în stradă

Delegaţia Blocului Naţional Sindical a cerut luni reprezentanţilor Ministerului Finanţelor măsuri privind reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale,...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă