13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportVeste proastă pentru români. Guvernul a aprobat creşterea preţului la gaze

Veste proastă pentru români. Guvernul a aprobat creşterea preţului la gaze

Guvernul a adoptat, miercuri, hotarârea prinvind liberalizarea preţurilor la gaze. Potrivit noului calendar aprobat  începând cu data de 1 iulie 2015, prețul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei va fi de 60 de lei/MWh, comparativ cu 53,3 lei/MWh cât este în prezent. Calendarul prevede o majorare anuală până în 2017, respectiv de la 1 iulie 2016 prețul va fi de 66 lei/MWh, iar începând cu aprilie 2017, de 72 lei/MWh.

"Calendarul de liberalizare a preţului gazelor naturale din producţia internă are în vedere perioada 1 iulie 2015 – 30 iunie 2021. Calendarul de liberalizare este rezultatul negocierii cu FMI, UE şi Banca Mondială Uniunii în sensul că termenul dorit de partenerii externi a fost extins de la trei ani (2015-2018) la șase ani (2015-2021), iar ritmul de creștere a prețului a fost repartizat uniform pe toată perioada de referință, neacceptându-se creșterea mai accentuată în prima parte a perioadei", se mai arată în comunicatul Guvernului.

 

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă