15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportGreii partidelor îşi aleg colegii sigure şi refuză lupta

Greii partidelor îşi aleg colegii sigure şi refuză lupta

În pofida războiului pe care îl duc prin intermediul televiziunilor, liderii partidelor politice, indiferent de culoare, refuză lupta electorală şi candidează în colegii care le garantează mandatul de deputat sau senator. Se repetă în acest fel noncombatul înregistrat în 2008, la primele alegeri uninominale.

 

Atât USL, cât şi ARD au anunţat că săptămâna aceasta vor face publice listele finale cu candidaţii la alegerile legislative de pe 9 decembrie. Luptele interne de ultimă oră privind numele şi colegiile repartizate fiecărui candidat par să reprezinte adevăratele bătălii politice ale anului electoral 2012, în condiţiile în care liderii de partid şi-au asigurat deja colegii fără emoţii.

Astfel, dintre cei 17 membri ai Guvernului care vor candida la alegeri nici unul nu vrea să-şi asume vreun risc. Victor Ponta va candida în acelaşi colegiu din Gorj pe care l-a câştigat cu peste 50% în 2008, singura surpriză neplăcută pe care ar putea să o aibă fiind candidatura lui Dan Diaconescu, care a promis public că va participa la alegeri în acelaşi colegiu în care candidează Ponta. Nu ar fi însă pentru prima oară când pus în faţa realităţii, Dan Diaconescu, s-ar răzgândi. Dan Nica, Mircea Duşa, Mariana Câmpeanu, Ovidiu Silaghi, Mihai Voicu, Liviu Pop şi, foarte probabil, Dan Şova îşi vor păstra, la rândul lor, colegiile, iar cei care le vor schimba o vor face pentru unele mai bune, nu mai riscante. Astfel, Titus Corlăţean se va muta de la Braşov la Bucureşti, unde nu va avea mari probleme cu fostul primar al sectorului 1, Vasile Gherasim, de la ARD, în vreme ce Radu Stroe abandonează lupta la sectorul 1, dominat de gruparea Andrei Chiliman, pentru un colegiu călduţ la Ilfov, iar Daniel Chiţoiu se mută de la Giurgiu la Vâlcea, judeţul Oltchim, pe care USL tocmai l-a „salvat” din ghearele lui DD.

Fuga din Bucureşti a liderilor ARD

După dezastrul lăsat în filiala Bucureşti de fostul preşedinte Elena Udrea, nici unul dintre greii ARD nu candidează la Bucureşti, nici măcar Elena Udrea, care, după cedarea ruşinoasă a Capitalei se va refugia cel mai probabil în Moldova, într-un colegiu la Neamţ, garantat de Gheorghe Ştefan. Udrea are şi varianta Harghita, dar aceasta este mai puţin sigură. La rândul său, preşedin-tele partidului, Vasile Blaga, a preferat să abandoneze colegiul din sectorul 3 în care a fost ales senator pentru un colegiu lipsit de emoţii la Timiş. Blaga lasă astfel locul lui Crin Antonescu, care nu a pierdut prilejul să-l provoace pe Blaga la o confruntare, deşi în realitate nu e vorba de vreo confruntare.

Revenind la ARD, nici Mihai Răzvan Ungureanu, nici Mihai Neamţu, nici Teodor Baconschi sau Adrian Papahagi şi nici Aurelian Pavelescu nu au avut curajul să se înscrie în luptă la Bucureşti. După ce a ezitat un timp între Iaşi şi Bucureşti, Ungureanu a optat pentru un colegiu sigur la Aradul lui Gheorghe Falcă, judeţ care îl vizează şi Mihai Neamţu. Dacă clujeanul Papahagi şi-a asigurat, după o luptă a cărei victimă este fostul ministru al Educaţiei Mihail Hărdău, un loc eligibil la Cluj, Teodor Baconschi nu este încă sigur de colegiu. Fostul ministru de Externe a trimis o scrisoare deschisă pentru a obţine sprijinul pentru o candidatură la Colegiul 1 Diaspora, unde se confruntă însă cu Viorel Richard Badea, actualul titular, care se bucură, se pare de sprijinul lui Blaga, în pofida faptului că şi-a petrecut vara cochetând cu USL pentru a se reîntoarce la sânul PDL după invalidarea referendumului. La rândul său, Pavelescu a preferat Călăraşul după ce şi el cochetase cu ideea de a candida la Bucureşti.

La Bucureşti au rămas să se bată pentru ARD nume precum Toader Paleologu, Gabriel Biriş, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Cristina Trăilă, Radu F. Alexandru sau Ştefan Vlaston. La felul în care arată în acest moment sondajele, este vorba de candidaturi de sacrificiu, dar cu atât mai onorabile.

Umilirea lui Crin Antonescu

În realitate, „confruntarea” la care l-a provocat Crin Antonescu pe Blaga nu ar fi deloc o confruntare. Antonescu a vrut să evite două umilinţe: rezultatul din 2008, când a ieşit pe locul al treilea, şi candidatura la colegiul din sectorul 1 al cărui titular este şi să îndatoreze astfel la principalul său adversar din PNL. Chiliman. Cu toate acestea, Antonescu a fost obligat să se încline în faţa organizaţiei PNL Sector 1 şi să înghită „broasca râioasă” a candidaturii lui Călin Popescu Tăriceanu într-un colegiu în care încercase să-l impună pe Dumitru Pelican de la PC.

La capitolul „şi alţii” pot fi trecute candidaturile lui Dan Voiculescu la sectorul 4, Daniel Constantin Argeş, Sorin Roşca Stănescu sau Vlad Nistor sau a Gabrielei Firea la Ilfov.

Candidaţi penali

Au apărut şi primii candidaţi penali. Cea mai bizară candidatură anunţată până acum este aceea a lui Verginel Gireadă, fostul primar al comunei botoşănene Mihai Eminescu, care candidează din partea PNL pentru un mandat de deputat într-un colegiu din comuna Flămânzi. Domnul Gireadă a fost condamnat în luna aprilie a acestui an la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Dacă Adrian Năstase nu va candida, neavând dreptul, nu ştim încă ce se va întâmpla cu Cătălin Voicu, despre care Ponta a refuzat să vorbească.   

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă