11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportGeoană, sprijinit de Banca Mondială în constituirea Comitetului Naţional pentru Dezvoltare

Geoană, sprijinit de Banca Mondială în constituirea Comitetului Naţional pentru Dezvoltare

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a obţinut sprijinul Băncii Mondiale pentru constituirea unui Comitet Naţional pentru Dezvoltare, în urma unei întrevederi cu vicepreşedintele BM, Philippe Le Houerou.

“Mircea Geoană şi Philippe Le Houerou, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa Centrală şi Asia, au discutat despre constituirea Comitetului Naţional pentru Dezvoltare, for nepartizan şi transpartinic de dezbatere care va încearca, pe de o parte, să reunească la aceeaşi masă elitele intelectuale, academice, sindicale şi politice, care să identifice un proiect naţional pentru România, iar, pe de altă parte, să fie un “watchdog” al activităţii guvernamentale româneşti. Acest demers va beneficia de sprijinul Băncii Mondiale”, se precizează într-un comunicat remis ziare.com.

Nu se specifică în ce va consta concret sprijinul BM.

De asemenea, în comunicat se menţionează că în urma vizitei oficiale în Statele Unite, Mircea Geoană a salutat adoptarea de către Senatul american a unei rezoluţii care marchează împlinirea a 130 de ani de relaţii diplomatice bilaterale între România şi Statele Unite ale Americii.

Geoană a lansat de asemenea un apel în sensul adoptării respectivei rezoluţii şi de către Camera Reprezentanţilor, în vederea adoptării unei rezoluţii comune al cărei text să fie agreat de ambele camere ale Congresului SUA.

“Mircea Geoană a declarat că cele două camere ale Parlamentului României vor adopta, în perioada următoare, textul unei declaraţii similare privind aniversarea a 130 de ani de relaţii diplomatice între cele două state”, menţionează comunicatul citat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă