17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportGeoană şi-a lansat candidatura la Segarcea

Geoană şi-a lansat candidatura la Segarcea

Senatorul USL Mircea Geoană şi-a lansat, sâmbătă, la Segarcea în judeţul Dolj, candidatura pentru alagerile parlamentare din 9 decembrie, îndemnându-i pe oameni să vină la vot, întrucât nouă din cei 20 de milioane de români trăiesc sub pragul sărăciei, iar “aşa ceva nu se mai poate”.

“Nouă milioane de români din cei 20 de milioane, câţi am mai rămas pe acest tărâm al nostru sfânt, trăiesc sub nivelul sărăciei, iar două milioane din cei patru milioane de salariaţi mari şi laţi câţi mai avem, deşi au salariu, nu ajung să se întreţină şi să îşi plătească factura la sfârşit de lună. Avem o ţară mult prea săracă şi mult prea inegală şi trebuie să luptăm în primul rând cu sărăcia şi cu inegalitatea, iar cei care vă spun hai să dăm celor bogaţi că de pe masa lor o să cadă şi pe masa săracului nu au dreptate. Hai să ajutăm de sus şi să dăm acces la şcoală celor tineri, o pensie mai bună celor bătrâni, medicamente româneşti mai ieftine şi subvenţii pentru agricultură”, a spus Geoană, în fata a peste o mie de oameni.

De asemenea, Geoană a criticat în termeni duri fosta guvernare şi i-a îndemnat pe oameni să vină la vot.

“Şi-au bătut joc de banii europeni timp de patru ani. 20 de miliarde de euro pentru agricultură trebuia să intre în România. Nişte neisprăviţi. Nişte oameni care nu au avut habar de ce înseamnă să conduci o ţară. (…) Ce se va întâmpla după 9 decembrie nu este vorba despre Geoană, Zgonea sau noi, ci este vorba despre ce facem cu ţara. Vă rog din inimă veniţi la aceste alegeri, dacă vreţi pentru mine, vă mulţumesc foarte mult, m-aţi mai votat şi sper să mă votaţi în continuare. Şi pe Vali Zgonea la fel. Dar veniţi pentru că este nevoie de dumneavoastră, pentru că nu mai merge aşa, se prăbuşeşte ţara asta, ne pleacă copiii peste tot”, a declarat Geoană.

Cele mai citite

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de...

Ar putea reveni Pep Guardiola la Bayern Munchen? Ce spun oficialii echipei

Reprezentanții lui Pep Guardiola nici nu iau în calcul posibilitatea revenirii acestuia la clubul german de fotbal Bayern Munchen, care se află în căutarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă