13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportFranţa sprijină intrarea României în Schengen în două etape

Franţa sprijină intrarea României în Schengen în două etape

Franţa susţine ideea intrării Bulgariei şi României în spaţiul Schengen în două etape, a afirmat joi noul ambasador al Franţei la Sofia, conform novinite.com, relatează Agerpres.

Diplomatul francez Xavier Lapeyre de Cabanes a ţinut să precizeze că ţara sa nu se opune intrării Bulgariei în zona de liberă circulaţie din Europa. ‘În urmă cu doi ani, Franţa a fost cea care a propus ca Bulgaria şi România să fie admise în două etape, mai întâi frontierele aeriene şi maritime şi apoi cele terestre’, a declarat Lapeyre de Cabanes, cu ocazia unei vizite efectuate în oraşul bulgar Plovdiv. ‘Cu toate acestea, propunerea nu a întrunit acordul celorlalte state membre al Uniunii Europene’, a adăugat el.

Citeşte şi: Ponta se întâlneşte vineri cu Barroso, la sediul Comisiei Europene

Ambasadorul francez a reamintit că decizia pentru extinderea spaţiului Schengen trebuie adoptată prin consens de toate ţările membre al UE.

În anul 2010, Franţa şi Germania şi-au făcut cunoscute reticenţele în legătură cu intrarea iminentă a Bulgariei şi României în spaţiul Schengen, invocând probleme legate de corupţie şi crima organizată în cele două state. Aceste obiecţii au fost preluate de Olanda şi, într-o oarecare măsură, de Finlanda.

Citeşte şi: Cine a compromis intrarea în Schengen

Autorităţile bulgare şi române au atras atenţia în repetate rânduri faptul că judecăţile politice nu au nicio legătură cu cerinţele tehnice pentru admiterea în zona Schengen.

În cursul săptămânii, preşedintele Comsiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat că, dată fiind situaţia complexă actuală, este posibil ca Bulgaria şi România să nu adere la spaţiul Schengen la începutul anului 2014.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă