19 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăSportFotbalRomânia, doar o remiză albă cu Bulgaria, într-un meci amical

România, doar o remiză albă cu Bulgaria, într-un meci amical

Naţionalele de fotbal ale României şi Bulgariei au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, într-un meci amical jucat pe Stadionul Steaua din Bucureşti, penultimul test al tricolorilor înaintea EURO 2024.

Partida a fost una echilibrată, iar ocaziile majore au lipsit. Totuși, tricolorii puteau deschide scorul în minutul 3, la un șut al lui Răzvan Marin. Drăguș a irosit și el o șansă bună de gol pe finalul primei reprize, când a trimis pe lângă poartă dintr-o poziție excelentă.

Tricolorii au primit penalty în minutul 50, după un fault comis asupra lui Nicolae Stanciu, însă Dennis Man a executat slab lovitura de la 11 metri, iar portarul bulgar a reușit să pareze.

Bulgarii au preluat apoi controlul jocului și au irosit câteva ocazii importante. Florin Niță a fost într-o formă bună și a reușit să păstreze tabela neschimbată, potrivit sport.ro.

România – Bulgaria. Cum arată echipele de start

România întâlnește în această seară pe Stadionul Ghencea din Capitală reprezentativa similară a Bulgariei, în penultimul amical înainte de participarea la EURO 2024.

Iată echipele de start trimise în teren de cei doi selecționeri.

ROMÂNIA: 1. Niță – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 4. Rus, 6. M. Marin, 10. Stanciu-cpt., 11. Bancu, 13. Mihăilă, 18. R. Marin, 19. Drăguș, 20. Man. Selecționer: Edward Iordănescu
Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu, 26. Sava – 5. Nedelcearu, 7. Sorescu, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 14. Hagi, 15. Șut, 17. Coman, 21. Olaru, 22. Mogoș, 23. Grameni, 24. Racovițan, 25. Bîrligea

BULGARIA: 23. Dyulgerov – 19. Turitsov, 3. Atanasov, 5. Petkov, 18. H. Petrov – 16. Petkov, 20. Krastev, 7. Kostadinov – 11. Despodov, 9. Kolev, 25. Panayotov. Selecționer: Ilian Iliev
Rezerve: 1. Mitov, 21. Vutsov – 2. Tombak, 4. Lyaskov, 8. Kirilov, 10. Minchev, 14. Rusev, 15. S. Petrov, 17. Minchev, 22. Iliev, 24. Yusein, 26. Popov

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Adrian Veştea promite stabilitate fiscală: Nu voi creşte taxe, România nu mai are nevoie de populism

Premierul desemnat a vorbit despre problema deficitului, susţinând că statul a ajuns să acopere constant lipsurile financiare prin împrumuturiPremierul desemnat Adrian Veştea afirmă că...

Alexandru Muraru: Propunerea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier este un atac la adresa PNL

Deputatul PNL Alexandru Muraru, președinte al PNL Iași, susține că nominalizarea prim-vicepreședintelui liberal Adrian Veștea pentru funcția de premier, fără informarea conducerii partidului, reprezintă...

PNL ia în calcul excluderea lui Adrian Veștea după desemnarea sa pentru funcția de premier fără acordul partidului

Liberalii analizează posibilitatea excluderii din partid a prim-vicepreședintelui PNL Adrian Veștea, după desemnarea sa pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan, fără...
Ultima oră
Pe aceeași temă