6.9 C
București
vineri, 31 ianuarie 2025
AcasăSportFotbalItalia învinge Olanda și își adjudecă medaliile de bronz în Liga Națiunilor

Italia învinge Olanda și își adjudecă medaliile de bronz în Liga Națiunilor

Italia a cucerit medaliile de bronz în Liga Națiunilor, după ce a învins Olanda în finala mică, cu scorul de 3-2, la Enschede.

Italia, campioana europeană en titre, s-a desprins rapid la două goluri, după reuşitele lui Federico Dimarco (minutul 6) şi Davide Frattesi (20). Steven Bergwijn a redus din handicap (68), apoi Federico Chiesa a refăcut diferenţa de două goluri (73). Georginio Wijnaldum a înscris în minutul 89, iar gazdele au forţat până la final, fără să izbutească egalarea.

Arbitrul a anulat, în urma consultării VAR, golul înscris în minutul 82 de olandezul Wout Weghorst, care a beneficiat de deviere norocoasă după o lovitură liberă.

Olanda a evoluat foarte slab în prima repriză, în care a ratat o ocazie uriaşă prin Gakpo în minutul 40. Echipa antrenată de Ronald Koeman a arătat mult mai bine în actul secund, în care a fost periculoasă mai ales prin Gakpo (47) şi Dumfries (59).

Finala mare a competiției, dintre Croaţia și Spania, se dispută în această seară, la Rotterdam, de la 21:45.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă