20.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportFotbalHugo Lloris, dorit de formația saudită Al-Hilal

Hugo Lloris, dorit de formația saudită Al-Hilal

Portarul Hugo Lloris, campion mondial cu selecţionata Franţei în 2018, al cărui contract cu clubul englez de fotbal Tottenham Hotspur expiră în iunie 2024, este curtat de clubul saudit Al-Hilal.

Potrivit cotidianului „The Times”, Al-Hilal i-a oferit un salariu atrăgător lui Lloris, pentru a-l convinge să părăsească Londra cu destinaţia Riad, pentru a juca împotriva starului portughez Cristiano Ronaldo, înregimentat la începutul acestui an de formaţia Al-Nassr.

În vârstă de 36 de ani, Hugo Lloris dispută în prezent al unsprezecelea său sezon în tricoul lui Tottenham şi ar putea fi tentat să încerce o nouă aventură în străinătate.

The Times precizează că Al-Hilal i-a propus lui Lloris un salariu de trei ori mai mare decât cel pe care francezul îl încasează în prezent la Spurs (100.000 de lire sterline pe săptămână).

După cum a anunţat recent presa sportivă internaţională, Al-Hilal este interesată şi de serviciile superstarului argentinian Lionel Messi, aflat la final de contract cu Paris Saint-Germain.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

O femeie şi-a înjunghiat fiul în vârstă de 34 de ani

O bihoreancă a fost reţinută, marţi seara, fiind acuzată că şi-ar fi înjughiat fiul, în urma unui conflict spontan. Procurorii au solicitat arestarea preventivă...
Ultima oră
Pe aceeași temă