18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportFotbalFCSB, „campioană de iarnă” în Liga 1

FCSB, „campioană de iarnă” în Liga 1

FCSB a învins-o la scor de forfait pe FC Hermannstadt, 3-0, pe Arena Naţională din Capitală, și s-a distanțat la 8 puncte de plutonul urmăritoarelor în clasamentul Ligii 1.

În fața a puțin peste 6400 de spectatori, cea mai slabă asistență la un joc disputat pe Arena Națională în acest sezon, FCSB a obținut o victorie fără emoții, care îi garantează că va încheia anul în fotoliul de lider al Ligii 1.

După o ocazie a oaspeților, irosită de Jipa, elevii lui Elias Charalambous au trecut la cârma partidei, iar Darius Olaru a deschis scorul în minutul 22, cu o execuție superbă din voleu. Căpitanul roș-albaștrilor a reușit „dubla” în minutul 45, după ce s-a distrat cu apărarea sibiană și a șutat din marginea careului de 16 metri. Olaru a devenit astfel noul golgheter al campionatului, având 10 goluri în acest sezon, cu unul mai mult decât Nistor și Chițu.

În partea a doua a meciului, FCSB a rămas periculoasă, iar Florinel Coman și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, în minutul 58. Pe final, Butean l-a deposedat pe Coman în marginea careului, iar centralul Chivulete a dictat penalty pentru FCSB și i-a acordat cartonașul galben fundașului sibian, dar ulterior a retras ambele decizii după consultarea VAR-ului.

După meci, Elias Charalambous și-a felicitat jucătorii pentru atitudinea arătată. „Diferența a fost făcută de atitudine. Nu există meciuri ușoare în acest campionat, asta face competiția mai interesată, toate jocurile sunt grele, dacă nu dai sută la sută poți avea surprize. (…) Nu avem timp să sărbătorim această victorie din nefericire. Trebuie să ne recuperăm pentru a fi pregătiți pentru ultimul meci”, a spus antrenorul roș-albaștrilor.

După această victorie, FCSB acumulează 41 de puncte în clasamentul Ligii 1 și se distanțează de principalele urmăritoare. Roș-albaștrii au un avans de 8 puncte față de CFR Cluj și Universitatea Craiova (33 puncte) și 9 puncte față de Rapid (32 puncte). FCSB încheie anul pe 19 decembrie, cu meciul de la Iași, împotriva „studenților” lui Leo Grozavu.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă