17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportFotbalExplicațiile selecționerului pentru nefolosirea lui Darius Olaru. De ce nu a jucat...

Explicațiile selecționerului pentru nefolosirea lui Darius Olaru. De ce nu a jucat vedeta FCSB-ului

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, susţine că nu l-a folosit pe Darius Olaru în partida cu Andorra pentru a evita expunerea acestuia la o accidentare.

Iordănescu a făcut aceste clarificări prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul Federației Române de Fotbal. „Staff-ul medical al echipei naţionale mi-a comunicat faptul că Darius resimte anumite dureri, dar că nu ar exista un risc privind utilizarea lui în meciul cu Andorra. Ulterior, am discutat cu Darius pentru că ultimul cuvânt privind capacitatea 100% de a juca îi aparţine acestuia, e vorba de starea lui şi totdeauna jucătorul poate oferi unda verde finală. Darius ne-a transmis că simte încă puţină durere la schimbările de direcţie şi atunci când şutează. Pentru că prima condiţie pentru utilizarea unui fotbalist rămâne capacitatea lui fizică totală şi pentru că mesajul lui nu a fost unul care să ne confirme acest lucru, a fost evident că nu l-am putut folosi. Medicul echipei naţionale a discutat duminică dimineaţa cu medicul de la FCSB şi a transmis situaţia medicală a lui Darius. Am evitat, astfel, expunerea lui la o accidentare nedorită, cu efecte ce ar fi putut deveni mult mai grave. Cu atât mai mult cu cât ştiam atât de bine profilul Andorrei, confirmat şi în teren, cu intrări nenumărate la limita regulamentului sau penalizate de arbitru”, a explicat Iordănescu.

Selecționerul a menţionat că subiectul vehiculat în presă, conform căruia nu l-a folosit pe Olaru pentru că nu a dorit, este unul fals. Fotbalistul formaţiei FCSB nu a făcut parte din lotul primei reprezentative pentru partida de duminică. „Este departe de mine gândul, vreodată, să plătesc poliţe sau să întreţin războaie personale. Nu mă joc atunci când vine vorba de sănătatea jucătorilor şi de destinul lor sportiv. Să ne imaginăm ce ar fi însemnat, într-un scenariu absurd, să trecem peste cuvântul lui Darius, acesta să joace şi să se accidenteze în meciul cu Andorra. În speranţa că aceste clarificări vor închide un fals subiect, vreau să vă mulţumesc tuturor, încă o dată, pentru susţinerea arătată echipei naţionale şi să vă asigur că vom lupta până la capăt, în fiecare secundă, pentru obiectivul calificării la EURO 2024”, a precizat Iordănescu.

Naţionala de fotbal a României a devenit liderul Grupei I a preliminariilor EURO 2024 după ce a învins Andorra cu scorul de 4-0. La partidă au asistat peste 20.000 de copii, după ce UEFA a sancționat România pentru incidentele petrecute în timpul partidei cu Kosovo.

România va juca luna viitoare ultimele sale două meciuri din Grupa I, pe care acum o conduce. „Tricolorii” urmează să joace cu Israelul în deplasare şi cu Elveţia la București.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...
Ultima oră
Pe aceeași temă