Adina Samson, fosta iubită a primarului suspendat al Iaşiului Gheorghe Nichita, şi-a dat demisia de la şefia Departamentului Managementul Calităţii din Primăria Iaşi. Avocatul Adinei Samson spune că decizia de a demisiona din primărie afost luată în urmă cu câteva zile însă nu ştie dacă aceasta şi-a găsit deja un alt loc de muncă. El a spus că tânăra era ”îngrozită” că primarul suspendat al Iaşiului ar putea reveni în funcţie, scrie Mediafax.
”Clienta mea era îngrozită că Nichita se poate întoarce în primărie, dacă justiţia îi va permite acest lucru. Plecarea sa din primărie vine pe fondul temerilor că Nichita i-ar putea crea probleme, cum s-a întâmplat şi în trecut”, a declarat avocatul Dragomir Tomaşeschi.
Adina Samson ocupa postul de şef al Departamentului Managementul Calităţii din Primăria Iaşi, având un salariu de aproximativ 3.500 de lei lunar.Potrivit unor surse din cadrul primăriei ieşene, Adina Samson nu a mai fost văzută în instituţie de la 1 iulie.
Primarul suspendat al Iaşiului, Gheorghe Nichita, cercetat sub control judiciar cu interzicerea exercitării funcţiei, a venit, vineri, la primărie, unde a stat aproximativ 15 minute, fiind însoţit de avocatul Marius Striblea.