Zeci de rachete cu încărcătură radioactivă au fost produse de către regimul separatist din Transnistria în timpul războiului de pe Nistru din 1992, conform unor documente consultate de ofițeri de informații moldoveni. O parte din rachete ar fi fost îngropate într-o mină de piatră din Transnistria. Zona e cunoscută ca fiind una cu o incidență mare a cancerului.
Uniunea Sovietică a început să se dezmembreze în martie 1990. În septembrie 1990, o parte a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești a devenit zonă autonomă sub denumirea de Republica Moldovenească Nistreană, pe scurt Transnistria, aflată în stânga fluviului Nistru.
Pe 27 august 1991, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și-a declarat independența, devenind astfel Republica Moldova. Tensiunile dintre Moldova și Transnistria au ajuns la apogeu în martie 1992, când a izbucnit războiul. În timpul luptelor, separatiștii din stânga Nistrului au atacat armata moldovenească cu rachete antigrindină de tip „Alazani”. Modificate, însă, prin introducerea unei încărcături de substanțe radioactive.
Sursa Ion Leahu din SIS
Doi foști angajați ai Ministerului Securităţii Naţionale al Republicii Moldova (în prezent, Serviciul de Informații și Securitate – SIS) s-au ocupat de investigarea acestui caz. Unul dintre ei este Ion Leahu, în prezent colonel în rezervă. El povestește că a lucrat împreună cu un coleg la această anchetă mai mult pe ascuns, deoarece șefii lor erau mereu împotrivă. Dacă ar fi avut sprijin, crede colonelul, ar fi reușit să demonstreze că regimul de la Tiraspol pregătea arme de distrugere în masă. „În general, atitudinea statului și a Ministerului Securităţii Naţionale a fost foarte, foarte neglijentă”, își amintește Leahu.
Turnătorii transnistreni au cerut bani
Fostul angajat al SIS a aflat că separatiștii pregătesc arme radioactive de la un oficial trans-nistrean, în prezent decedat, care ocupase o funcție importantă în grupul de asamblare a rachetelor din Transnistria. După aproximativ trei ani de la terminarea războiului, acesta a venit la Chișinău cu scopul de a vinde, pentru câteva mii de dolari, Ministerului Securității din Republica Moldova documente care confirmau existența focoaselor. Oficialul separatist i-a arătat lui Leahu documentele, dar acesta a refuzat să plătească suma cerută, i-a oferit câteva sute de dolari în schimbul informațiilor, ast-fel că tranzacția a eșuat.
Ajutor pentru utilizarea a 38 de rachete radioactive
Am reușit să obținem o parte dintre documentele care demonstrează faptul că autoritățile separatiste au demarat procesul de asamblare a mai multor rachete. Potrivit lui Leahu, documentele au fost elaborate de o comisie din care făceau parte ministrul Apărării al Transnistriei și alți funcționari transnistreni.
În aceste acte se arată că, pe 18 octombrie 1994, comandantul Unității Militare ruse 4043 i-a cerut șefului sediului central al Protecției Civile a Transnistriei, V.P. Kireev, ajutor tehnic în utilizarea a 38 de rachete de tip „Alazani” cu izotopi radioactivi (facsimil 1). Dintre cele 38 de rachete cu izotopi, 24 erau deja asamblate, iar alte 14 doar parțial. După aproape o săptămână, Kireev i-a răspuns lui Nosov că trebuie să vină la sediul central al Protecției Civile cu parametrii tehnico-inginerești ai depozitului în care se află rachetele „Alazani”. Totodată, Kireev a propus interzicerea categorică a tuturor lucrărilor cu rachetele de tip „Alazani”, recomandând o pază strictă a depozitului și marcarea acestuia ca sursă radioactivă (facsimil 2). Separatiștii nu au mai apucat să monteze rachetele, pentru că războiul s-a terminat. „Atunci, cineva a dat ordin să măsoare nivelul de eliminare a radiației. La rachetele gata asamblate, nivelul de eliminare a radiației era de 25 de ori mai mare decât norma, iar la cele care nu erau asamblate era de 15-20 de ori mai mare”, a declarat Ion Leahu.
Uniforme contaminate, „distruse prin ardere și îngropare“
Un alt document emis de UM 4043 confirmă faptul că au fost efectuate măsurători radioactive ale echipamentelor militare: „O comisie în componența căreia au fost comandantul unității militare 4043, Tkacenko N.G., președintele serviciului chimic, Tkacenko S.V, și comandantul secției protecție chimică, Builov V.N, a efectuat măsurători pentru a stabili nivelul de contaminare cu substanțe radioactive a uniformelor unui plutonier major. Uniformele au porțiuni contaminate de 0,5 cm până la 2-3 cm. Trebuie să fie distruse prin ardere și îngropare” (facsimil 3). Aceste verificări au fost efectuate pentru o singură persoană, dar nu este exclus ca mai mulți militari să fi fost investigați. Este posibil ca subofițerul menționat să fi fost cel care lucra cu materialele radioactive. Am încercat să discutăm cu persoanele menționate în documente, însă cei mai mulți, fiind militari ruși, nu se mai află pe teritoriul Transnistriei. Dar unul dintre ei, șeful Protecției Civile, Kireev, trăiește în republica separatistă. Conform unor jurnaliști din Tiraspol, foștii oficiali transnistreni nu au voie să aibă contacte cu presa. Cu toate acestea, Kireev a dat un interviu unui oficios transnistrean, însă noi nu am reușit să-l intervievăm.
Agenția Nucleară moldoveană nu crede în rachete
I-am arătat aceste documente lui Ionel Bălan, vicedirectorul Agenției Naționale de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice din Republica Moldova. Acesta susține că gravitatea pericolului depinde de tipul radionucleidului (beta, gamma sau alfa) care se regăsea în acele rachete. „Cred că este un radionucleid beta, deoarece ei spun că au fost identificate niște porțiuni contaminate. Dacă ei s-au contaminat, dacă echipamentul lor s-a contaminat, atunci era vorba despre o sursă deschisă, care a curs.
Este posibil că ei au umblat și au stricat o fiolă care conținea material radioactiv”, a precizat Bălan. Totuși, acesta este convins că nu au existat astfel de rachete, contaminarea putând avea loc din cauza accidentului nuclear de la Cernobîl.
Focoasele nucleare, îngropate în mina de la Bâcioc
După terminarea războiului, autoritățile transnistrene ar fi luat decizia de a îngropa focoasele. Rachetele asamblate ar fi fost puse în lăzi și duse la depozitul nr. 13 de pe aeroportul militar din Tiraspol. Fostul colonel SIS Leahu știe că 13 rachete ar fi fost duse în mina de piatră din localitatea Bâcioc, raionul Grigoriopol, Transnistria.
„A demonstrat acest fapt comportamentul lui Soin. Odată ce el s-a apucat să vândă dispozitivul (nuclear – n.r.), înseamnă că el știa unde erau acele dispozitive. Regimul de la Tiraspol a avut tupeul să facă o listă de prețuri pentru fiecare tip de armament pe care doreau să-l vândă”, a declarat Leahu. Dmitrii Soin este un personaj controversat. A fost membru al Sovietului Suprem Transnistrean, ofițer în cadrul serviciilor secrete de la Tiraspol și lider al unui partid politic. A fugit în 2014 în Rusia, după ce a fost capturat la Kiev și urma să fie extrădat Chișinăului. Este dat în căutare internațională prin Interpol.
Fost lider militar moldovean: rachete cu mine antitanc
Veceaslav Pană a deținut funcția de șef al Statului Major al Brigăzii nr. 1, apoi a fost șeful Statului Major al Batalionului nr. 13 moldovenesc. El a confirmat că, în timpul luptelor, transnistrenii foloseau rachetele antigrindină. Mai rezervat în declarații, Pană a povestit că transnistrenii luau rachete “Alazani” și puneau în ele mine antitanc. A încercat să ne convingă că separatiștii nu au pus substanțe radio-active în aceste rachete.
„Alazani“ au zburat spre moldoveni în război
Vicedirectorul Serviciului Antigrindină din Republica Moldova, Serghei Eremeico, a explicat că în acei ani în Republica Moldova se foloseau rachete antigrindină „Alazani” de tip 2M, ușor de modificat, și că în timpul războiului se foloseau rachete contra armatei Republicii Moldova. „Rachetele care erau și în Transnistria, nu e un secret, era posibil să le modernizezi, să pui niște substanțe de la artilerie sau de la aviație, și să le folosești contra oamenilor. Se deșuruba vârful de la rachetă și se putea introduce explozibil”, a explicat Eremeico. Rachetele „Alazani” de tip 2M cântăreau aproximativ 8 kg și zburau la o distanță de până la 12 kilometri. În vârful rachetei se afla reagentul, aproximativ 450-500 de grame de iodură de argint, care începea să fie împrăștiată de la o înălțime de 4.000 de metri. În cazul rachetelor modificate, în loc de iodură de argint, urmau să fie împrăștiate substanțe radioactive împotriva inamicilor.
Serviciul secret moldovenesc nu știe, nu a auzit
Am solicitat Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova – SIS să precizeze dacă instituția a făcut vreo anchetă legată de aceste arme. Răspunsul a fost că instituţia nu deține în arhiva sa informații legate de confecţionarea rachetelor Alazani cu focoasă radioactivă de către administraţia de la Tiraspol. Fostul angajat al SIS, Ion Leahu, susține însă că documentele au fost arhivate și plasate în arhiva SIS. „Nimeni din această instituție nu are timp și nici dorință să caute. Umblam cu subalternii mei și ceream de la conducere câte o copeică să le dăm la oameni în schimbul informațiilor. Oamenii erau gata să mai aducă ceva, dar ei cereau bani”, a adăugat colonelul.
Mina de la Bâcioc și satul decimat de cancer
La 60 km de Chișinău, capitala Republicii Moldova, și la o distanță de 20 km de cea transnistreană – Tiraspol, se află satul Bâcioc. La marginea satului este intrarea într-o mină de piatră care se întinde pe o suprafață de circa 250 de hectare și a funcționat aproape un secol până în anul 1990. De acolo se extrăgea piatră pentru construcții. Destrămarea URSS a dus la stoparea lucrărilor în mină. Nicolai Casianenco (foto) este primar în Bâcioc de 15 ani, o localitate cu aproximativ 800 de suflete. Imediat după căderea Cortinei de Fier, viața aici a devenit grea, iar extragerea pietrei a intrat în declin și ulterior activitatea minieră a fost abandonată.
Au trecut aproape trei decenii de la abandonul minei, suficient de mare încât să poți umbla cu autocarul prin ea. Au dispărut tractoarele, camioanele și utilajele de tăiat piatră, dar galeriile subterane sunt des vizitate. Prezența curioșilor se face simțită imediat cum intri în mină. Mormane de deșeuri zac în interior. Sunt și câțiva întreprinzători care organizează excursii prin galeriile minei întinse atât de mult încât odată le-a luat sătenilor o săptămână să găsească un cuplu de studenți rătăciți. La sovietul sătesc există o hartă detaliată a galeriilor subterane, însă Casianenco a precizat că aceasta s-ar putea să nu fie precisă, pentru că toate documentele legate de mină au fost luate din sat când subterana a fost abandonată de către separatiști. În timp ce fotografiam harta, președintele sovietului sătesc a ascuns cu bucăți mici de hârtie inscripțiile pe care figurau denumirile galeriilor și localităților pe sub care se întinde mina.
Din 1995 până în prezent, populația din satul Bâcioc s-a înjumătățit. Dacă la jumătatea anilor ‘90 aici locuiau 1.600 de oameni, acum sunt aproape 800. Oficial sunt 1.100, dar mulți s-au mutat. Anul trecut au murit 28 de oameni și s-au născut numai patru copii.
Din cauza numeroaselor decese, la Bâcioc a fost amenajat al doilea cimitir, pentru că în ultimii zece ani au decedat 300 de localnici. În 2016, fiecare al patrulea a murit de cancer. Printre ei, și soția președintelui Casianenco. Asistenta de la cabinetul medical este la curent cu tot ce se întâmplă în sat. Femeia se arată îngrijorată că în ultimii zece ani și copiii se îmbolnăvesc. Mai mult, picii de până la 5 ani nici nu vorbesc, doar rostesc cuvinte nedeslușite. Ea presupune că una dintre cauzele deceselor de cancer ar putea fi radiația. Nu știe dacă are sau nu legătură cu rachetele care ar fi ascunse în mină.
CIUDAT. Antigrindina nu mai funcționează, dar e păzită strict
Chiar dacă, din cauza problemelor financiare, Serviciul Antigrindină nu mai funcționează din 2010, clădirea și depozitele sunt foarte păzite. Imobilul este unul neobișnuit pentru un sat mic, are patru etaje și este situat la periferia localității, pe cel mai înalt loc din sat. Clădirea, pe acoperișul căreia sunt două sfere pentru localizarea norilor, se vede de la distanță. La nici 500 de metri se află cimitirul cel nou și mai la vale, mina de piatră.
Cu greu am reușit să discutăm cu Vitalie Miț, șeful serviciului. Întrebat de ce mai lucrează aici dacă serviciul nu funcționează din 2006, acesta a răspuns că păzește imobilul cu patru etaje și utilajele folosite la lansarea rachetelor, care sunt foarte scumpe. El a declarat că toate rachetele, câteva mii, au fost duse într-un depozit din Tiraspol acum zece ani. Miț a explicat că rachete antigrindină au fost lansate în Bâcioc, unicul punct de lansare a acestui tip de rachete pentru întreaga Transnistrie, dar faptul că acestea ar fi fost modificate și montate cu încărcătură nucleară este o minciună.
UNDERCOVER. „Alazani“, 200.000 dolari bucata
În 2005 câțiva jurnaliști de la Sunday Times au negociat cu un bărbat, “Dmitrii”, cumpărarea a trei astfel de rachete Alazani modificate. Fiecare costa 200.000 de dolari. Afacerea a picat, însă, în cele din urmă.
Acest articol a atras atunci atenția instituțiilor internaționale, dar nicio anchetă serioasă nu s-a făcut până în prezent. Reprezentanții Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EU BAM), instituție finanțată cu zeci de milioane de euro, au explicat că nu este de competența lor acest caz și ne-au îndrumat către Misiunea OSCE – Organizația de Securitate și Cooperare în Europa. Oficialii OSCE au precizat că sunt familiarizați cu articolele de presă, dar cum nu există nicio dovadă certă, nu pot face nicio investigație. Același răspuns l-am primit și de la un oficial moldovean. Practic, atât instituțiile moldovenești, cât și cele internaționale așteaptă ca altcineva să meargă în Transnistria și să facă anchete în locul lor.
CIFRE. Cancerul transnistrean nu intră în statistici
Am solicitat Ministerului Sănătății din Transnistria să comenteze incidența mare a cancerului la Bâcioc, însă nu am primit niciun răspuns. Institutul Oncologic de la Chișinău nu deține o statistică doar pentru Transnistria, iar Centrul Național de Sănătate Publică a precizat că nu are nici măcar un studiu despre bolnavii de cancer din Republica Moldova. De fapt, abia în toamna anului 2016, Ministerul Sănătății a lansat primul program național de control al cancerului. În Republica Moldova, numai în 2014, au fost înregistrate aproape 9.000 de cazuri noi de cancer şi circa 6.000 de decese, la o populație de circa 2,98 milioane persoane.
Acest material jurnalistic a fost realizat în cadrul proiectului „Overcoming media’s stereotypes through cross border co-operation“, coordonat de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation – A Project of the German Marshall Fund.
