16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportFormula 1EXCLUSIV. Apelurile false la 112 însumează 400.000 de ore într-un an. Glumele...

EXCLUSIV. Apelurile false la 112 însumează 400.000 de ore într-un an. Glumele proaste și întrebările despre ora exactă irosesc peste 16.600 zile din timpul acordat urgențelor reale

Peste 15 milioane de apeluri se primesc anual la Serviciul de Urgență. Două treimi dintre acestea sunt glume proaste, reclamații privind serviciile companiei de cablu sau întrebări despre ora exactă.

În primele zece luni din 2016, Serviciul Unic de Urgență 112 a primit, în total, 11 milioane de apeluri, dintre care mai mult de 6,5 milioane au fost false. Cum media unui apel este de aproximativ 100 de secunde, rezultă că operatorii 112 au pierdut, în această perioadă, în jur de 305.000 de ore răspunzând apelurilor abuzive, a precizat Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), pentru „România liberă“.

În aceste 305.000 de ore liniile de urgență au fost blocate de indivizi care au sunat la 112 să întrebe cât e ceasul, să reclame că le-a picat cablul în timpul meciului, să întrebe ce număr de telefon are compania de gaze, să flirteze cu operatoarea sau doar să facă glume proaste.

Într-un an întreg, de pildă în 2015, la Serviciul de Urgență ­s-au înregistrat 15,5 milioane de apeluri, din care 9,6 milioane au fost abuzive. Toate aceste apeluri false au totalizat 23.995.819 secunde, adică 400.000 de ore. Sau 16.666 de zile, timp irosit și linii de urgență blocate. În tot acest timp, urgențele reale au stat în stand-by.

Contravenienți mulți, amenzi puține

În 2016, la 6,5 milioane de apeluri abuzive, Poliția a identificat și amendat 11.243 de apelanți falși. În 2015, pentru aceeași abatere au fost aplicate 13.379 de amenzi, a mai precizat Adrian Fulea. Polițiile din Teleorman, București și Suceava au prins cei mai mulți contravenienți, deși nu din aceste zone vin cele mai multe apeluri false. “Campioane” sunt, în această ordine, județele Covasna, Mureș și Harghita, cu peste 70% apeluri abuzive. La polul opus se află Bucureștiul, cu 38%, la o medie națională de 60%. Amenzile sunt de la 500 la 1.000 de lei.

În țară sunt 40 de centre jude­țene 112 și unul în București, în cadrul STS. În fiecare centru 112 lucrează, 24 de ore din 24, până la opt operatori.

Infantili, nerozi, bețivi…

Cine sunt, totuși, cei care fac astfel de glume proaste cu Serviciul de Urgență? Persoane infantile, cu o slabă dezvoltare intelectuală, a explicat psihologul Keren Rosner pentru „România liberă“. “Sunt mai multe categorii de persoane care adoptă acest comportament iresponsabil. Unii sunt adolescenți cu chef de distracție. Faptul că își dau o identitate falsă și invocă o situație hilară le  dă senzația că dețin o putere simbolică. În multe cazuri alcoolul face să apară  acțiuni demonstrative ce mângâie orgoliul și sentimentul inutilității”, este de părere specialistul.

Potrivit psihologului Keren Rosner, trăsăturile comune ale apelanților falși sunt lipsa de maturitate, incapacitatea de a anticipa consecințele faptei lor, anume că întârzie o intervenție reală de urgență, lipsa de educație, simț civic redus, lipsă de responsabilitate și empatie, persoane cu activități cotidiene limitate, persoane ușor sugestibile.  

Cele mai citite

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă