13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportFotbalFC Hermannstadt, echipa care a reînviat: “Nu cerem respect, îl merităm!”

FC Hermannstadt, echipa care a reînviat: “Nu cerem respect, îl merităm!”

Povestea echipei de la Sibiu a făcut înconjurul țării. Băieții au avut luni bune de când nu-și mai primiseră salariile, când, în ultima zi de vară, pe 31 august, toată echipa s-a trezit cu banii în cont, iar fotbalul a continuat pentru ei!

Problemele la nivel financiar sunt prezente mai peste tot în fotbalul românesc, din păcate. Salariile întârzie, echipele caută finanțatori. Este un adevărat fiasco! Dar, chiar și așa, ambiția de care dau dovadă jucătorii este desprinsă din basme! Să joci fără să-ți iei salariul timp de 4-5 luni, asta înseamnă să iubești cu adevărat ce faci.

Cosmin Călinescu, cel mai vechi om al clubului, care este alături de echipă încă de pe vremea când jucau în liga a-IV-a, din 2015 (n.r de la înființarea clubului), ne-a povestit despre atmosfera din vestiar și despre problemele clubului.

Povestea echipei FC Hermannstadt

Echipa de la Sibiu a început de foarte jos, așa cum povestește Cosmin și pe site-ul echipei. A.F.C.Hermannstadt și-a dorit foarte mult să demonstreze că se poate construi un club profesionist de fotbal, într-un oraș în care ultimele 3 proiecte de acest fel fuseseră un eșec total, iar majoritatea nu credeau în fotbal.

Au pornit din Liga a IV-a, cu meciuri printre buruieni și grele, dar apoi a urmat Liga a III-a, cu partide la ,,ciomăgeală”, până au aterizat în Liga 2. Un vis frumos al sibienilor.

În tot acest timp, investitorii au fost atrași de dorința echipei de a realiza lucruri mărețe, iar astfel, visele au devenit realitate! Municipalul sibian era aproape plin la fiecare meci, chiar dacă condițiile nu erau conforme, cu vestiare pline de igrasie, scuane mâzgălite și rupte. Tot ce conta pentru suporteri, erau rezultatele.

Apoi, aceștia au promovat în Liga a II-a și au reușit să joace finala Cupei României, o performanță pe care nici o altă echipă din această ligă nu a atins-o în ultimii 30 de ani. Din păcate pentru jucătorii de la Sibiu, nu au luat trofeul mult râvnit, dar, în schimb, au câștigat respect și apreciere, iar suporterii s-au înmulțit.

Cu toate aceste performanțe reușite de echipa de la Sibiu, aceștia nu aveau un stadion, nu aveau un loc pe care să-l poată numi “casă”. S-au plimbat dintr-o parte în alta, când la Tg. Mureș, când la Pitești, când la Mediaș. Chiar și cu toate aceste deplasări, echipa s-a menținut sus, iar Cosmin, ne spune că la un simplu calcul, o asemenea deplasare costa 5.000 de euro, iar în fiecare sezon jucat în deplasare existau câte 4 meciuri pe lună. O sumă imensă, greu de suportat pentru o echipă așa mică, dar cu potențial uriaș!

Toți acești bani putea fi investiți în echipă, în dezvoltare, în salarii, nu doar în deplasări.

Odată ajunși în Liga 1, aceștia doreau să se facă și mai auziți și doreau și mai multă susținere, atât din partea publicului, cât și financiar, o problemă de durată pentru echipa de la Sibiu.

Sursa Foto – Facebook / FC Hermannstadt

Desființarea echipei”

La un moment dat, prin oraș se zvonea că echipa se desființează, mesajele curgeau pe Facebook cu amenințări și jigniri. De altfel, echipa nu mai încasase salariile de 5 luni de zile, dar speranța era acolo, se simțea și nimeni nu a renunțat. Toți au sperat, până în ultima clipă.

După două săptămâni de chinuri, Cosmin primește un mesaj pe care parcă-l aștepta de ceva vreme: ,,Ce mai faci? Hai, te rog, până la mine! Mergem mai departe cu FCH și trebuie să anunțăm lumea!” Acesta a fost momentul când echipa de la Sibiu a reînviat. În mai puțin de o săptămână Măldărășanu a sosit pe banca sibienilor cu tot staff-ul și președintele Dani Coman (care a demisionat între timp din cauză că nu a putut face ceva pentru ca jucătorii să-și primească banii la timp). Apoi au urmat transferuri peste transferuri Vali, Năstă, Paulică, Bejy, Bala,Vlăduț, Pantea. De altfel, și mai mulți oameni vechi au rămas lângă echipă, de la paznici până la contabili, cu toții sperau!

Și ușor, ușor, au venit vremuri mai bune. De curând băieții și-au încasat salariile. Un efort de 250.000 de euro din partea clubului, care a venit chiar înaintea meciului din Liga 1 cu Universitatea Craiova, meci pe care l-au câștigat.

”AFC Hermannstadt vă aduce la cunoștință că în cursul zilei de azi au fost achitate toate restanțele salariale către fotbaliștii și staff-ul din familia FCH. Cu alte cuvinte, din acest punct de vedere, plățile sunt acum la zi, cum se spune în fotbalul românesc. Acest lucru a fost posibil datorită unor eforturi considerabile venite din partea celor care au susținut echipa până în prezent”, se arăta în comunicatul celor de la Hermannstadt.

„După egalul cu FCSB-ul, meci în care am fost la 2 minute de victorie, echipa a ajuns la 5 dimineața acasă. Noi am venit cu autocarul de la București la Sibiu, nu ca alții, cu avionul. Am făcut un singur antrenament, miercuri seara.. în rest fotbaliștii au protestat pentru restanțele salariale care au fost achitate chiar joi, în ziua meciului,” ne spune Cosmin.

Sursa Foto – Facebook / FC Hermannstadt

“La noi e casă de om bun!”

L-am întrebat pe Cosmin cum sunt băieții după ce și-au încasat salariile restante după luni de zile. Acesta ne-a transmis că atmosfera este mai ok, iar băieții sunt mult mai motivați: “Atmosfera e ok, sunt mai motivați, baieții sunt profesioniști”, ne mărturisește acesta.

De altfel, Cosmin mărturisește cu inima deschisă că sunt ca o familie, niște oameni simpli care muncesc de zor: “Suntem oameni simpli care muncesc, o spun cu toată convingerea, suntem deschiși. La noi e casă de om bun și nu cerem respect din partea nimănui, îl merităm după tot ce am reușit să facem!”

L-am întrebat pe Cosmin care a fost principala problemă care i-a adus într-o formă nu atât de bună în mai multe perioade, iar acesta susține că lipsa stadionului a fost principalul factor: “Pe noi ne-a văduvit lipsa stadionului. De aici au plecat toate problemele.. de asta am retrogradat sezonul trecut. Nu am avut o bază de unde să plecăm și unde să ne întoarcem. Avem o echipă bună, dar nu avem stadion, momentan. Autoritățile locale au facut ce au putut, stadionul va fi bijuterie cu meritele autorităților.”

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă