29 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSportEpisodul vizitei la Baku: Diplomația sulfuroasă a lui Ponta

Episodul vizitei la Baku: Diplomația sulfuroasă a lui Ponta

Că Ponta are ambiții de politică externă a devenit clar încă de pe vremea când încerca să uzurpe funcția de reprezentare a președintelui la Consiliul European și îl acuza că „nu are mandat” din partea Guvernului ca și cum guvernul dă mandat de reprezentare președintelui. De atunci, Curtea Constituțională a pus lucrurile în ordinea lor legală, Ponta s-a discreditat în Europa astfel încât dacă ar reprezenta România la Bruxelles ar face mai mult rău decât bine dar, cu toate acestea aspirațiile sale au rămas intacte.

Fără absolut nici un mandat și cu ajutorul unui minister de Externe pe care l-a transformat în instrumentul abițiilor sale, Ponta a făcut o vizită în China (eterna sa obsesie), a fost la începutul anului în Kuweit fără ca nimeni să știe ce caută acolo iar acum a plecat neanunțat la Baku, pentru a lua parte la deschiderea așa-numitelor Jocuri Europene alături de Vladimir Putin și …de nici un alt lider important din Uniunea Europeană, pentru că premierul bulgar, Boiko Borisov, nu se califică.

Vizita în Azerbaidjan a lui Ponta de vineri a fost criticată pe bună dreptate de către opoziție și președinție pentru că a afectat imaginea și credibilitatea externă a României care riscă să fie percepută drept o țară condusă de interesele meschine ale unui prim-ministru discreditat. Într-un material de intoxicare provenit „din surse guvernamentale” plasat în presă, se afirmă că nu ar fi existat nici un boicot occidental, că întreaga afacere nu are nimic de-a face cu Putin și că Ponta ar fi căzut „victimă” războiului dintre președintele Comitetului Internațional Olimpic, Thomas Bach și președintele Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer. Toate aceste afirmații sunt false și sunt menite să intoxice mass-media pentru a ascunde un adevăr simplu. Ponta a profitat de ocazia deschiderii Jocurilor Europene pentru a ajunge în preajma lui Putin prin manevre subterane, fără mandat explicit și fără nici o justificare oficială.

Mai întâi, există un boicot. După ce nici un lider occidental important nu a participat la parada Victoriei de la 9 mai de la Moscova, nu aveau cum să stea în aceeași tribună cu Putin la Baku. În politica internațională simbolistica este importantă iar absența liderilor europeni nu este decât o dovadă de consecvență în privința mesajului că după invadarea Ucrainei, Vladimir Putin s-a exclus din lumea civilizată și este nefrecventabil.

În al doilea rând, aceste Jocuri Europene sunt o afacere extrem de dubioasă în care rolul Moscovei este unul însemnat. Jocurile sunt organizate de SportAccord un organism care reunește federațiile olimpice și nonolimpice și care, până de curând a fost condusă de româno-austriacul Marius Vizer. Până de curând pentru că în primăvară la o reuniune a SportAccord desfășurată la Soci, Vizer a atacat CIO, pentru că n-ar fi „echitabilă” și „transparentă”. Ulterior CIO a retras finanțarea pentru SportAccord, mai multe federații olimpice s-au retras din organizație și Vizer a fost nevoit să își dea demisia. În mijlocul acestei controverse este de înțeles că nici un lider european nu a dorit să-și asocieze imaginea cu aceste jocuri dubioase.

În al treilea rând cuvintele cheie aici sunt „Judo” și „Soci”. Președintele de onoare al federației de Judo este judokanul… Vladimir Putin, prieten apropiat al lui Marius Vizer. Potrivit unei anchete realizate cu câțiva ani în urmă de jurnaliști germani, prietenia dintre Vizer și Putin a fost mediată de oligarhul Arkadi Rotenberg un alt partener de judo al lui Putin, acuzat că a făcut câteva miliarde de dolari din contractele de construcție a infrastructurii Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci. În 2013, Vizer și Rotenberg au coprezidat o conferință a SportAccord care avut loc la Sankt Petersburg, orașul natal al lui Putin și al oligarhului preferat al Kremlinului. Întreaga afacere SportAccord/Jocurile Europene pare să fie strâns legată de ambițiile sportive ale lui Putin.

Legătura dintre Ponta și Vizer este necunoscută, dar prin prezența sa la Baku, Ponta a validat niște Jocuri care sunt în mare parte opera lui Vizer și s-a afișat în prezența lui Putin. Dacă a vrut să folosească aceste canale subterane și îndoielnice pentru a avea o intrare la Putin nu știm, dar este clar că a maculat imaginea României pentru scopuri obscure din poziția de prim-ministru. 

Cele mai citite

România, pe ultimul loc în UE la durata vieții profesionale

Un român lucrează, în medie, cu peste patru ani mai puțin decât media europeanăRomânia ocupă ultima poziție în Uniunea Europeană, în ceea ce privește...

Rezultatele autopsiei au lămurit tragedia! Care a fost cauza morții lui Gabi Mureșan

Au fost făcute publice concluziile autopsiei fostului internațional român Gabriel Mureșan, decedat la vârsta de 44 de ani după un incident petrecut într-un lac...

Ebola se răspândește în RDC „mai rapid față de oricare alt focar anterior”, transmite OMS

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat joi că epidemia de Ebola se răspândește în Republica Democrată Congo într-un ritm mai rapid decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă