12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportEchipele din Spania reiau antrenamentele începând cu 4 mai

Echipele din Spania reiau antrenamentele începând cu 4 mai

Premierul Pedro Sanchez a anunţat că ieşirea ţării din izolare se va face în patru etape progresive, iar prima dintre ele, “faza zero”, urmează să debuteze luni, în cea mai mare parte a ţării.

Această “fază zero” permite, între altele, “reluarea antrenamentelor individuale ale sportivilor profesionişti şi de nivel naţional, precum şi antrenamentul de bază în cadrul ligilor profesioniste”, a precizat Sanchez marţi seara.

Prin acest anunţ, guvernul a dat undă verde pentru revenirea la antrenamentele individuale pentru echipele din campionatul spaniol, aşa cum este prevăzut în protocolul semnat de LaLiga, organismul care gestionează fotbalul profesionist în Spania, şi Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), pe 18 aprilie.

Conform acestui protocol, jucătorii vor primi într-o primă fază exerciţiile lor prin email, iar apoi vor veni la centrul de pregătire deja echipaţi, cu mănuşi şi măşti, pentru a evita să mai treacă pe la vestiare.

Ei vor avea posibilitatea să păstreze echipamentul de protecţie pe durata antrenamentului, la care nu vor putea fi prezenţi decât maximum şase jucători pe teren în acelaşi timp.

După această primă fază, echipele urmează să ridice progresiv măsurile de protecţie, pentru a reveni la condiţii normale de efectuare a antrenamentului colectiv.

Fotbalul spaniol este paralizat din 12 martie, din cauza pandemiei de coronavirus, care a ucis 23.822 de persoane în Spania, una dintre ţările cele mai greu lovite de această maladie.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă