16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSportDoliu în fotbalul românesc. A murit fostul președinte al CCA, Dan Petrescu

Doliu în fotbalul românesc. A murit fostul președinte al CCA, Dan Petrescu

“Federaţia Română de Fotbal regretă dispariţia lui Dan Petrescu, fost mare arbitru român şi fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Dan Petrescu a decedat la vârsta de 75 de ani. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei îndurerate”, se arată pe site-ul FRF.

În cariera sa, Dan Petrescu a bifat 12 sezoane ca arbitru pe prima scenă a fotbalului românesc, adunând aproape 180 de partide în Divizia A, dar şi peste 40 de meciuri internaţionale.

După terminarea carierei de arbitru, Dan Petrescu a ocupat funcţia de preşedinte CCA, de vicepreşedinte FRF, fiind pentru doi ani şi membru în Comisia UEFA de Arbitri.

Cele mai citite

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...

Premierul a sesizat că plătim aceeași bani pentru cantități mai mici și cere sancțiuni pentru comercianți

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că urmează să fie elaborată o reglementare în baza căreia producătorii vor fi obligaţi să semnaleze vizibil pe ambalaj, în...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...
Ultima oră
Pe aceeași temă