13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportDiscuţii sindicate educaţie - Vasile Dîncu, fără nici o concluzie

Discuţii sindicate educaţie – Vasile Dîncu, fără nici o concluzie

O delegație a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a avut o discuție cu Viceprim-ministrul României, domnul Vasile Dâncu, ca urmare a situației din cele trei județe (Suceava, Iași, Bacău) în care există un procent semnificativ de membri de sindicat care au anunțat public că doresc să se retragă de la examenele naționale din această vară, se precizează într-un comunicat primit la redacţie.

În cadrul discuțiilor s-au abordat probleme generate de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 20/2016, dar și alte probleme specifice sistemului educațional, inclusiv cele privind elaborarea unui proiect de lege a salarizării în sistemul bugetar. Viceprim-ministrul Vasile Dîncu s-a angajat că, în perioada imediat următoare, vor începe discuțiile privind o nouă lege de salarizare a bugetarilor, care să fie înaintată Parlamentului, spre dezbatere și aprobare, în această toamnă. De asemenea, a promis că se vor găsi soluții pentru rezolvarea problemelor în materia salarizării personalului din învățământ, decurgând din aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, inclusiv prin normele metodologice de aplicare a acesteia.

La aceste discuţii au participat Simion Hancescu – Președinte, Constantin Rada – Secretar General, Giani Leonte – vicepreședinte și Președinte al Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, Laviniu Lăcustă – Președinte Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași și George Purcaru – Președinte Sindicatul Liber din Învățământ Bacău.

 

 

 

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă