20 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSportDezbatere pe revizuirea Constituţiei. Băsescu: Majoritatea nu este deasupra legii

Dezbatere pe revizuirea Constituţiei. Băsescu: Majoritatea nu este deasupra legii

UPDATE. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a atras atenţia, joi, în Aula Academiei Române, pe tema revizuirii Constituţiei, că nu vrea să intre în polemică cu preşedintele Traian Băsescu.

“Deşi, evident, am nişte opţiuni, susţin nişte soluţii, ca om politic, ca preşedinte al unui partid politic, nu stă in intenţia mea să stau să le argumentez acum. Nu acum, nu aici”, a declarat preşedintele Senatului.

Citeşte Crin Antonescu, la Academie: NU intru în polemică cu Traian Băsescu

_ _ _ _

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unei dezbateri organizate la Academia Română pe tema revizuirii Constituţiei că orice modificare s-ar face trebuie artătat “că am înţeles un lucru elementar, că majoritatea nu este deasupra legii”.

El a precizat că, pe de-o parte, proiectul de revizuire a Constituţiei “ia în considerare instituirea responsabilităţii magistraţilor, nu numai pentru erori făcute din greşeală. Magistratul trebuie să răspundă pentru erorile judecătoreşti”.

“Proiectul de revizuire vizează adoptarea prin vot public a deciziilor CSM, o mai mare punere sub control public a activităţii CSM. Degeaba şedintele CSM sunt transmise public, dacă votul este secret. Creştrea transpareţei CSM mi s-a parut importantă”, a mai spus Traian Băsescu.

El a adăugat că o altă propunere în ceea ce priveşte CSM este înlăturarea prerogativelor preşedintelui: “am înlăturat prerogativele preşedintelui de a prezida şedinţele CSM (…). Prezidarea poate aduce suspiciuni în legaură cu implicarea politicului în justiţie”.

De asemenea, Traian Băsescu a precizat că proiectul de revizuire a Constituţiei ia în considerare clarificarea unor reguli în legătură cu calitatea României ca stat mebmru NATO şi UE.

“Vizează transmiterea bugetuluid e stat şi a asigurarilor de stat de către Guvern către instituşiiel europene evitând un aviz al Parlamentului României. Această prevedere generează nevoia de clarificare, ce se întâmplă în plan naţional (…). Am simţit nevoia să introducem o clarificare, că aceste bugete nu pot fi transmise Comisiei şi Parlamentului înainte de a avea avizul Parlamentului”, a precizat preşedintele.

“Am propus modificarea termenului de reţinere de către procurori de la 24 de ore la 48 de ore. În multe situaţii termenul de 24 de ore este inoperant”, a mai spus Băsescu.

Pe de altă parte, Traian Băsescu este de părere că actuala Constituţie este una bună “din punct de vedere al respectării drepturilor cetăţenilor”.
“Am fost un preşedinte care şi-a menţinut mandatele numai prin aplicarea Constituţiei”, a mai spus Băsescu.

“Orice modifcare s-ar face, orice obiective şi-ar propune, un lucru trebuie înţeles şi în România şi vă rog să mă credeţi că nu o spun deloc polemic, nicio majoritate nu este deasupra legii şi deasupra Constituţiei. Poţi să ai o majoritate şi de 90%, ea trebuie să rămână în interiorul legii”, a conchis Traian Băsescu.

Cele mai citite

Atac cu cuțitul în metroul din Lyon! Trei persoane rănite

Trei persoane au fost rănite duminică într-un atac cu cuțitul în metroul din orașul francez Lyon, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Un suspect a fost...

Atac cu cuțitul în metroul din Lyon! Trei persoane rănite

Trei persoane au fost rănite duminică într-un atac cu cuțitul în metroul din orașul francez Lyon, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Un suspect a fost...

Francesco Bagnaia, victorios în Marele Premiu de MotoGP al Cataloniei

Francesco Bagnaia, pilotul italian al echipei Ducati, a câştigat Marele Premiu al Cataloniei la MotoGP, desfășurat duminică pe circuitul Barcelona-Catalunya din Montmelo. Bagnaia și-a adjudecat...
Ultima oră
Pe aceeași temă