10.2 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportDeputaţii PSD îi cer lui Ponta să facă un Guvern cu oameni...

Deputaţii PSD îi cer lui Ponta să facă un Guvern cu oameni tineri, integri şi profesionişti

Un număr de 18 deputaţi PSD au făcut, duminică, un apel la preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, solicitându-i ca din viitorul Guvern să facă parte ”oameni tineri, integri şi profesionişti”, ei apreciind că astfel de oameni în Executiv vor ajuta la revitalizarea și credibilizarea PSD .

În documentul citat, obţinut de MEDIAFAX, cei 18 deputaţi consideră că alegerile prezidenţiale din 2014 au arătat că respectul față de oameni, independența Justiției și transparența în gestionarea afacerilor publice sunt principii extrem de importante pentru majoritatea românilor, mai importante chiar decat masurile economice si sociale.

“Acum, a venit momentul să arătăm că am înțeles mesajul transmis de alegători pe 16 noiembrie. A venit momentul să arătăm că suntem în stare, ca partid, să schimbăm felul în care acționăm în actul de guvernare. Că putem să construim un nou Guvern, mai competent, mai onest și mai transparent. Un Guvern cu oameni asupra cărora să nu planeze niciun fel de suspiciuni de corupție. Oameni care să nu fi avut nicio legătură cu regimul comunist. Oameni care și-au demonstrat în repetate randuri competențele profesionale”, se precizează în apelul către Ponta, obținut de MEDIAFAX.

Deputaţii PSD semnatari consideră că partidul are nevoie de oameni noi, cu idei noi, chiar dacă ei nu fac parte din conducerea partidului.

“Noi, inițiatorii acestui manifest, credem că PSD are nevoie de o reformă profundă. Credem că trebuie să construim noul Guvern pe baza principiilor cerute de majoritatea românilor: respect, onestitate și transparență. Credem că trebuie să înlăturăm odată pentru totdeauna etichetele de <corupți> și <comuniști>”, se mai arată în apelul deputaţilor PSD.

Semnatarii consideră că formarea unui nou Guvern în jurul acestor principii va crea premisele ca PSD să aducă alături de stânga românească tineri, profesori, intelectuali care să fie atașați valorilor democratice și principiilor de dreptate socială şi care vor ajuta la revitalizarea partidul și la recâștigarea credibilităţii formaţiunii.

“Dacă nu vom face această schimbare profundă, partidul nostru este in pericol să devină tot mai izolat în societate. (…) Facem un apel către toți membrii PSD care cred, la fel ca noi, că a venit momentul unei reforme profunde în partidul nostru. Vă chemăm să susținem împreună formarea unui nou Guvern, condus de Victor Ponta, care să aibă în componența lui oameni din generația tânără, integri și profesioniști”, mai arată deputaţii PSD, semnatari ai documentului obținut de MEDIAFAX.

Cei 18 deputaţi PSD care semnează apelul menţionat sunt: Gabriela Podaşcă, Mircea Dobre, Florin Iordache, Marcel Ciolacu, Angel Tâlvăr, Mihai Sturzu, Dprel Căprar, Natalia Intotero, Siomna Bucura-Oprescu, Ioan Vulpescu, Constantin Rădulescu, Daniel Suciu, Mihai Weber, Flavius Măduta, Cătălin Tiuch, Cosmin Necula, Ionuţ Săvoiu şi Florin Buicu.

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă