0.7 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSportDeputații au respins raportul care prevedea liberalizarea pieței gazelor de la 1...

Deputații au respins raportul care prevedea liberalizarea pieței gazelor de la 1 aprilie. Sorin Bumb: Ar fi avut un impact deosebit de puternic asupra consumatorilor casnici

Raportul de modificare a Legii Energiei, care prevedea liberalizarea pieței gazelor începând cu 1 aprilie, a fost respins, marți, de deputații reuniți în Comisia pentru Industrii și Servicii, informează Mediafax.

 „Am respins acest raport, pentru că altfel ar fi avut loc un impact deosebit de puternic asupra consumatorilor, în special a celor casnici. Aşteptăm o argumentaţie mai solidă din partea Guvernului şi ANRE (n.n. – Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei) şi vrem să vedem şi strategia energetică. Deja sunt semnale că s-au cerut majorări şi cu peste 70% a preţurilor la gaze, ceea ce noi nu putem să acceptăm”, a declarat pentru deputatul Sorin Bumb, pentru Mediafax, după şedinţa Comisiei pentru Industrii.

Oficialul a precizat că iniţiatorii modificării Legii Energiei (Guvernul României, printr-o Ordonanţă de Urgenţă) „vor trebui să vină cu un raport mai convingător” şi „să prevadă măsuri concrete pentru atenuarea impactului scumpirii gazelor asupra populaţiei”.

La 1 aprilie era programată liberalizarea completă a pieţei gazelor, ceea ce presupune că inclusiv populaţia – consumatorii casnici – ar plăti acest combustibil la preţul pieţei, fără a mai beneficia de măsuri de protecţie faţă de eventualele fluctuaţii. La sfârşitul săptămânii trecute, Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a anunţat că piaţa de gaze nu e pregătită pentru liberalizarea completă, prevăzută pentru data de 1 aprilie 2017, şi a solicitat o amânare a acestui termen, estimând în caz contrar creşteri dramatice de preţuri mai ales în iarna următoare.

„Trebuie menţionat faptul că preţul gazelor naturale din import este stabilit printr-un mecanism care are în vedere corelarea cu preţul petrolului (media pe ultimele 9 luni) şi cursul leu/dolar USD”, a precizat federaţia ACUE.

În ceea ce priveşte perspectivele pentru sezonul rece 2017-2018, „prognozele privind preţul de import al gazelor naturale – care (în absenţa unui preţ corect al gazului din producţia internă, rezultat al cererii şi ofertei într-o piaţă lichidă şi funcţională) va rămâne singurul preţ de referinţă pe piaţa gazelor naturale – indică pentru sfârşitul anului o creştere extrem de importantă a costului gazului natural ca marfă (aproximativ 100 lei/MWh în trimestrul 3 şi 104 lei/MWh în trimestrul 4)”, au avertizat reprezentanţii furnizorilor de utilităţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă