22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportDeputaţi PNL cer un nou vot pe amendamentul privind definirea căsătoriei ca...

Deputaţi PNL cer un nou vot pe amendamentul privind definirea căsătoriei ca relaţie bărbat-femeie

Deputaţii PNL Mircea Dolha şi Grigore Crăciunescu au declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că solicită reluarea votului în Comisia de revizuire a Constituţiei asupra articolului privind familia, scrie Mediafax.

Ei susţin că familia se întemeiază pe legătura între “un bărbat şi o femeie”.Dolha şi Crăciunescu s-au arătat nemulţumiţi de faptul că amendamentul lor nu a fost admis de Comisia de revizuire, iar ei nu au fost prezenţi să-l susţină.

“Având în vedere că ieri s-a reluat votul la acest amendament, considerăm că trebuia să fi fost şi noi informaţi şi invitaţi pentru a ne susţine punctul de vedere şi de aceea, printr-o adresă pe care o înaintăm către Comisia de revizuire, cerem să fie rereluat votul şi să fim prezenţi şi noi pentru a ne putea fundamenta încă o dată în faţa domniilor lor de ce am introdus aceste amendamente şi în plus rugăm să fie prezent şi Preafericitul Patriarh al BOR şi alţi conducători ai cultelor din România, pentru că aşa e normal”, a spus Dolha.

El a arătat că mulţumeşte conducerii BOR şi aşteaptă şi de la celelalte biserici răspunsuri cu privire la tema precizării în Constituţie că întemeierea familiei se face între un bărbat şi o femeie.

“Mulţumesc domnului preşedinte Antonescu pentrtu că a încercat să susţină acest amendament, la fel şi distinşilor colegi”, a adăugat deputatul PNL.

Mircea Dolha şi Grigore Crăciunescu au arătat că îşi vor susţine amendamentul şi în plenul Parlamentului în cazul în care nu va fi reluat votul în Comisia de revizuire.

“Nu înţelegem să renunţăm la acest amenadament sub nicio formă”, a precizat Dolha.

Şi Iniţiativa România Liberală protestează faţă de respingerea în Comisia de revizuire a Constituţiei a amendamentului prin care se definea, în Legea fundamentală, căsătoria ca relaţie dintre un bărbat şi o femeie.

Comisia de revizuire a Constituţiei a revenit, marţi, asupra amendamentului votat săptămâna trecută prin care se definea, în Legea fundamentală, căsătoria ca relaţie dintre un bărbat şi o femeie, respingând amendamentul şi optând pentru menţinerea articolului respectiv în formă nemodificată.

Astfel, amendamentul, care avea forma “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, edicaţia şi instruiorea copiilor”, a fost respins, în momentul în care Comisia de revizuire a revenit la votul asupra acestuia.

Amendamentul, formulat şi de BOR, a cumulat şase voturi “pentru”, 12 voturi “împotrivă” şi o abţinere.

Citeşte şi România Liberală protestează faţă de respingerea definirii căsătoriei ca relaţie bărbat-femeie

În aceste condiţii, forma actuală a articolului 48, alineatul (1) se va menţine şi în viitoarea Constituţie.

Articolul 48, alineatul (1) din actuala Constituţie are următorul conţinut: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

De asemenea, Comisia pentru revizuirea Constituţiei a revenit, marţi, asupra votului la amendamentul care interzicea discriminarea bazată pe orientarea sexuală, adoptat în urmă cu o săptămână, şi l-a respins.

În urmă cu o săptămână, membrii Comisiei au adoptat un amendament al senatorului PNL Tudor Chiuariu prin care erau completate în Legea fundamentală criteriile pentru care este interzisă discriminarea, inclusiv culoare, orientare sexuală sau trăsătură genetică.

Cele mai citite

O casă din Sectorul 2 al Capitalei a luat foc

Un incendiu de proporții, însoțit de degajări mari de fum, a izbucnit luni la o casă situată pe Strada Călușei din Sectorul 2 al...

Prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate de  100 grame substanțe psihoactive

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pe...

Nicuşor Dan promite înlocuirea a 280 de km de reţea de termoficare, reabilitarea a 5 poduri şi pasaje şi achiziţionarea de noi tramvaie

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a prezentat luni priorităţile pentru un al doilea mandat, printre care se numără înlocuirea a 280 de kilometri de reţea...
Ultima oră
Pe aceeași temă