15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportDelegaţia FMI vine marţi în România. Guvernanţii declară că sunt pregătiţi

Delegaţia FMI vine marţi în România. Guvernanţii declară că sunt pregătiţi

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional revine marţi în România, pentru a discuta cu autorităţile de la Bucureşti despre evoluţiile economice recente, politica fiscală şi monetară, dar şi despre aplicarea reformelor structurale, informează digi24.ro.

Alături de reprezentanţii FMI, în Capitală sosesc şi experţi ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Guvernanţii se declară pregătiţi, deşi multe dintre promisiuni nu au fost respectate.

Misiunea FonduluI Monetar Internaţional va trece în revistă progresele pe care România le-a făcut de la ultima vizită de evaluare, din luna august.

„Suntem foarte pregătiţi pentru vizita Fondului Monetar Internaţional. După cum ştiţi, dincolo de votul unanim din boardul FMI, practic săptămâna trecuta mesajul dat de cei care n-au influenţe politice, şi anume pieţele financiare, pentru România a fost un mesaj extraordinar de puternic şi favorabil”, a declarat premierul Victor Ponta.

În august, FMI a transmis autorităţilor de la Bucureşti că trebuie să reducă arieratele, să crească preţul gazelor naturale, să privatizeze companiile de stat şi să numească la conducerea lor manageri privaţi.

Din toate acestea, a fost aplicată până acum scumpirea gazelor, cu 5% pentru consumatorii casnici şi cu 10 procente pentru cei industriali. De asemenea, Guvernul a impus autorităţilor locale cu datorii să reducă nivelul acestora cu câte 5% în fiecare lună.

Executivul nu a reuşit să-şi respecte restul promisiunilor. Guvernul va încerca din nou să-i convingă pe reprezentanţii FMI să permită introducerea cotelor de impozitare diferenţiată pentru veniturile populaţiei.

Actualul acord al României cu Fondul Monetar se va încheia în martie 2013.

„Anul viitor, după ce expiră actualul acord de tip preventiv să avem în continuare un acord cu Fondul Monetar şi cu Comisia Europeană, pentru că este până la urmă în interesul nostru”, a explicat Victor Ponta.

În prezent, România are cu FMI un acord de tip preventiv, în valoare de 3,6 miliarde de euro. Acesta este completat de înţelegeri similare cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru fonduri disponibile de un 1,4 miliarde de euro şi cu Banca Mondială pentru o linie de credit de 400 milioane de euro. Miza principală a programului este consolidarea creşterii economice.

Angajamentele României în faţa FMI:

-Reducerea arieratelor

-Creşterea preţului gazelor naturale

-Privatizarea companiilor de stat

-Numirea managerilor privaţi în companiile de stat
Realizările de la ultima evaluare a FMI

-Creşterea preţului gazelor:

– cu 5% pentru consumatorii casnici

– cu 10% pentru consumatorii industriali

-Reducerea arieratelor cu 5%
Acordurile de împrumut ale României

-FMI 3,6 miliarde de euro

-Comisia Europeană 1,4 miliarde de euro

-Banca Mondială 400 milioane de euro

Cele mai citite

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă