19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportDeclaraţii: Vezi cum îl sprijineau pe Năstase liderii PSD în dosarul "Mătuşa...

Declaraţii: Vezi cum îl sprijineau pe Năstase liderii PSD în dosarul “Mătuşa Tamara”

În preajma verdictului în dosarul “Mătuşa Tamara” liderii PSD îşi declarau susţinerea pentru Adrian Năstase, în cazul unei condamnări, deşi unele surse spuneau că preşedintele partidului, Victor Ponta, ar fi încercat să obţină o suspendare din partid a fostului premier, în cazul în care verdictul nu i-ar fi fost favorabil. După achitarea lui Năstase, membrii marcanţi ai USL s-au grăbit să spună că judecătorii şi-au făcut treaba, în ciuda presiunilor politice. Rămâne de văzut cum vor reacţiona liderii opoziţiei după sentinţa în dosarul “Trofeul Calităţii”, în care Năstase a primit doi ani cu executare.

 

Iată principalele reacţii ale liderilor PSD şi PNL pe această temă:

Înainte de verdictul în dosarul “Mătuşa Tamara”

Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD: „E clar că e o făcătură acest proces. Noi trebuie să fim solidari cu el, chiar dacă va fi condamnat. Sunt trei procese în care e implicat şi sunt toate nişte făcături evidente. Nu vreau să nominalizez pe nimeni, sunt din partea Puterii, în general”.

Secretarul executiv al PSD, Eugen Bejinariu: “Dosarul este unul politic, iar Năstase nu este vinovat de acuzaţiile care i se aduc”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu: „Este un dosar politic, iar rezultatul va fi tot unul politic. Înseamnă că Adrian Năstase nu are nici o vină politică din punctul nostru de vedere. Năstase a muncit şi a fost loial României (…) ş este foarte util partidului”.

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie: „Ăla nu e dosar de condamnare, pentru că are o tentă politică”.

După achitarea în dosarul “Mătuşa Tamara”

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu: “Credeam că justiţia o să judece cum trebuie. Cel mai supărător lucru este această tracasare în justiţie a lui Năstase. Altminteri, cred că oamenii au judecat cum trebuie”.

Preşedintele PSD, Victor Ponta: “Era normal acest lucru. Timp de şapte ani a fost prigonit de Băsescu şi instituţiile aflate în subordinea lui. Nimeni nu îi va da înapoi lui Năstase aceşti şapte ani de prigoană. Şi lui şi altora, că mai sunt alţii ca Năstase. Un stat de drept nu poate fi folosit pentru a plăti poliţe politice. Eu întotdeuna am calculat în termeni personali, nu politici, dar nu merita să fie prigonit”.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu: “Acest dosar a fost unul foarte important, poate cel mai important din ultimii 20 de ani. Eu sunt bucuros că acesta este verdictul justiţiei, singurul care contează şi care nu poate fi contestat. Adrian Năstase este un om politic cu certe calităţi, una dintre personalităţile politice incontestabile ale României”.

Monica Bonea
Monica Boneahttp://monica-bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă