24.8 C
București
joi, 4 iunie 2026
AcasăSportDebut ratat pentru România la Campionatul European de handbal feminin

Debut ratat pentru România la Campionatul European de handbal feminin

Fără Crina Pintea, Laura Moisă sau Denisa Dedu, fetele antrenate de Bogdan Burcea au început slab meciul, România fiind condusă cu 4-0. Primul gol al tricolorelor a venit după şapte minute (1-4), dar Germania a continuat să domine ostilităţile şi s-a desprins la 7-1 şi 8-2 (13). România revenit în joc şi a marcat patru goluri consecutive, apropiindu-se la două lungimi, 6-8. Echipa noastră nu a reuşit să se apropie mai mult pe tabelă, iar la pauză scorul a fost de 13-10 pentru adversare.

România a confirmat evoluţia ascendentă în debutul reprizei secunde, reuşind egalarea, 14-14 (36), iar apoi a trecut pe lângă preluarea conducerii, după o ratare a pivotului Ostase la 15-15. Ultimele 20 de minute au fost cu probleme pentru echipa României, care a greşit mult, a evoluat minute bune în inferioritate numerică şi nu a reuşit să găsească soluţii în atac. Germania s-a distanţat la 20-16 (51), profitând de o perioadă de opt minute în care România nu a reuşit să înscrie.

În celălalt meci al grupei se întâlnesc Norvegia şi Polonia (21:30).

Următorul meci al României va avea loc sâmbătă, de la 17:00, contra Poloniei.

Cele mai citite

Europa vrea să rupă dependența tehnologică de SUA și China

Bruxelles pregătește ofensiva pentru cipuri, AI și cloud europeanComisia Europeană a lansat miercuri un nou pachet legislativ amplu prin care încearcă să întărească independența...

Piața asigurărilor accelerează în 2026. Polițele de viață au înregistrat o creștere de 23% în primul trimestru

Piața asigurărilor din România a început anul 2026 pe un trend ascendent, cu creșteri importante atât la nivelul primelor brute subscrise, cât și în...

Proteste în ANAF și Finanțe din mai multe județe. Angajații contestă noua lege a salarizării

Angajați din sistemul fiscal au declanșat joi proteste spontane în București și în mai multe județe, nemulțumiți de prevederile noii legi a salarizării.Potrivit reprezentanților...
Ultima oră
Pe aceeași temă