Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin a declarat că spiritul USL va merge mai departe prin alianța electorală PSD-UNPR-PC, în ciuda faptului că liderul PNL, Crin Antonescu şi preşedintele Traian Băsescu încearcă “să omoare spiritul USL”.
“Domnul Crin Antonescu și-a dat acum arama pe față și a arătat că de la început a dorit să omoare USL, de aceea este și deranjat de sloganul pe care noi l-am susținut că USL Trăiește!, noi ne refeream la spiritul USL și îl asigur și pe domnul Crin Antonescu și pe domnul Traian Băsescu, care încearcă zi de zi să omoare acest spirit, că USL, spiritul USL, va merge mai departe prin alianța electorală PSD-UNPR-PC".
Preşedintele PC a precizat că USL se poate reface, dar fără atitudinile lui Crin Antonescu.
“USL-ul este o aspiraţie a românilor, acesta se poate reface dacă aceste atitudini ale domnului Antonescu dispar. ÎI reaminstesc că pactul de coabitare este un act la care a participat şi l-a agreat. Ipocrizia nu este de comentat!”, a declarat liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin.
Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, este de părere că liderul liberal, Crin Antonescu, nu va ajunge niciodată președintele României și că afirmațiile sale despre faptul că nu va încheia un pact de coabitare cu premierul dacă va fi ales la Cotroceni reprezintă un atac la adresa românilor.
“A fost un atac la cetățeni, pentru că domnul Crin Antonescu vine și prezintă într-un fel platforma program prin care spune că România, dacă va ajunge să fie condusă de domnia sa, va fi mai rea decât a făcut-o Traian Băsescu. Deci, din punctul acesta de vedere, atacul principal a fost la cetățeni, dar eu — ca și partener sau fost partener al lui Crin Antonescu — nu aș fi crezut vreodată că unul dintre colegii mei din USL își propune să fie mai rău decât Traian Băsescu. (…)”
Pe de alta parte, liderul conservatorilor a subliniat faptul că USL îşi duce mai departe proiectele prin Alianta PSD-UNPR-PC