10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportDan Şova: În cazul Năstase, este o condamnare politică

Dan Şova: În cazul Năstase, este o condamnare politică

Ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, a declarat, marţi seară, la Digi 24, că este de acord cu afirmaţia premierului Victor Ponta, potrivit căruia fostul prim-ministru Adrian Năstase a fost condamnat politic. „Poate să se supere CSM!”, a subliniat el.

Citeşte şi: Ponta: Îmi menţin declaraţiile despre condamnarea lui Năstase

Întrebat cum comentează afirmaţiile lui Victor Ponta privind condamnarea lui Adrian Năstase, Dan Şova a răspuns: „Subscriu opiniei primului ministru”.

„Din punct de vedere juridic, o hotărâre judecătorească – că place, că nu place CSM-ului, o spun sub umbra celor 18 ani de avocatură- nu se poate afla decât în trei situaţii: este pronunţată în conformitate cu probatoriul instrumentat în cauză, şi atunci este o hotărâre legală şi temeinică, ori este pronunţată în contradicţie cu probele de la dosar şi atunci este o hotărâre nelegală şi netemeinică, sau în caz penal, o eroare judiciară, dar se bazează pe convingerea judecătorului că e în conformitate cu probele, sau este pronunţată fără probe sau contra probelor de la dosar şi atunci trebuie să-mi spuneţi dumneavoastră ce este, dacă nu e nici legală, temeinică, nici eroare judiciară. Nu poate fi decât o decizie abuzivă”, a spus Dan Şova.

„Şi, având în vedere că este vorba despre un om politic, da, este o condamnare politică. Îmi pare rău că deranjează pe cineva, dar dacă cineva ar citi mai mult decât Levantul, va vedea că în condiţiile de respectare a statului de drept – şi voi pune la dispoziţie citatul, ca să nu se nelămurească cineva – scrie aşa: că printre motivele care pot pune la îndoială statul de drept este situaţia în care o instanţă judecătorească pronunţă hotărâri de condamnare împotriva adversarilor politici. Este carte apărută în 2012”, a adăugat el.

Citeşte şi: Băsescu: Nuland a venit ca emisar al guvernului SUA, să transmită un mesaj despre statul de drept. Suntem pe marginea prăpastiei, dacă vom continua aşa ne aşteaptă o lungă perioadă de izolare

Dan Şova a susţinut că hotărârea definitivă a instanţei a fost respectată şi aplicată în cazul lui Adrian Năstase şi că hotărârile definive pot fi comentate.

„Curtea de la Strasbourg îmi dă voie să comentez hotărâri care au intrat în puterea de lucru judecat. Eu, ca politician, nu am voie să fac presiuni asupra justiţiei, dar această hotărâre este definitivă şi intrată în puterea de lucru judecat”, a spus el.

Dan Şova a mai spus că, în opinia sa, nu au fost respectate condiţiile unui proces echitabil în cazul lui Adrian Năstase.

„Prostia asta cu a nu comenta – se răscoală toată pregătirea mea juridică – apelul, recursul, căile extraordinare de atac se bazează pe critica hotărârii. Procedura este publică”, a spus el.

„Critica hotărârii judecătoreşti se face în mod public, nu se face pe sub scaune sau în camere antifonice. Când se merge în sala de judecată, zecile de oameni care se află în sala de judecată aud permanent că hotătârea pronunţată este nelegală şi netemeinică. Aud de la un avocat, aud de la o parte, aud de la cei implicaţi în proces. De ce ar fi omul politic mai puţin îndrituit să critice o hotărâre definitivă?”, a spus Dan Şova.

„Cum să-mi interzică cineva să-mi spun opinia, mai ales că sunt de meserie? Da, cred că este o hotărâre incorectă şi poate să se supere toată lumea”, a conchis el.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă