19.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSportCum se face transferul puterii de la centru în teritoriu

Cum se face transferul puterii de la centru în teritoriu

În subordinea consiliilor judeţene vor fi transferate o serie de servicii deconcentrate de la ministere. Autorităţile locale vor prelua atribuţii în domenii precum transport, sănătate, agricultură, mediu, turism, sport sau cultură. Instituţiile coordonate de consiliile judeţene vor emite avize în aceste domenii, vor avea acces la baze de date şi vor prelua un patrimoniu consistent de terenuri şi clădiri. Finanţarea instituţiilor transferate va fi asigurată de la bugetul de stat.

Cum se va face concret descentralizarea şi de când va intra în vigoare? Proiectul de lege pentru care Guvernul şi-a angajat, ieri,  răspunderea, prevede un termen extins pentru realizarea transferului către autorităţile locale a structurilor supuse descentralizării. În forma iniţială a proiectului de lege, al cărui autor este vicepremierul social-democrat, Liviu Dragnea, termenul pentru predarea-preluarea structurilor ce fac obiectul descentralizării era 31 decembrie 2013.

În schimb, în noua formă se face trimitere la un nou termen, de două luni de la intrarea în vigoare: “În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, între ministerul de resort şi autorităţile administraţiei publice locale se încheie protocolul de predare-preluare a structurilor, personalului, mijloacelor fixe, precum şi a bunurilor de natura obiectelor de inventar ce fac obiectul descentralizării”.

Neoficial, parlamentarii USL estimau că descentralizarea se va produce efectiv în martie 2014. Şi aceasta pentru că termenul de 60 de zile decurge după intrarea în vigoare a legii, care mai trebuie să parcurgă o serie de etape.

Opoziţia are trei zile să depună o moţiune de cenzură, dar îi lipsesc semnăturile necesare. Totuşi, PDL se va adresa Curţii Constituţionale, for care nu are un termen pentru judecarea proiectului de lege. Dacă legea va fi declarată constituţională, proiectul va merge la preşedintele Traian Băsescu pentru promulgare, dar dacă va considera necesar şeful statului se poate adresa şi el CCR. 

Neclarităţile proiectului

 

Nu în ultimul rând, din forma iniţială a legii a fost eliminată prevederea prin care toţi şefii structurilor supuse descentralizării urmau să fie eliberaţi din funcţie începând cu 1 ianuarie 2014. În plus, în ceea ce priveşte mecanismul de numire a şefilor acestor instituţii supuse descentralizării, au fost eliminate prevederile care precizau modul în care se face această numire.

Astfel, în primă instanţă se preciza că directorii acestor instituţii sunt numiţi “în urma evaluării cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale” prin hotărâre de consiliu judeţean, la propunerea şefului de CJ.

Acest mecanism a fost rezumat la: “conducătorii direcţiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sunt numiţi în condiţiile legii, în urma evaluării abilităţilor manageriale, prin concurs”. În cuprinsul legii descentralizării nu este menţionată o altă prevedere detaliată cu privire la modul în care sunt realizate numirile în funcţie ale directorilor.

Doar în cazul direcţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi cele pentru sănătate se precizează că, în urma concursului, directorii sunt numiţi prin hotărâre a consiliului judeţean sau dispoziţie a primarului Capitalei. Potrivit unor surse din USL, mecanismul numirii şefilor locali, urmează să fie stabilit prin acte normative ulterioare.

De altfel, premierul Victor Ponta a asigurat că în acest an nu vor fi efectuate concedieri în urma descentralizărorii, dar că o astfel de măsură este posibilă în viitor – “probabil în bugetul pentru 2015”.

 

PDL nu a participat

 

În discursul susţinut ieri în plenul Parlamentului, premierul Victor Ponta a afirmat că descentralizarea va conferi mai multă autoritate aleşilor locali şi va rupe definitiv România de trecutul centralist comunist, în pofida “gândirii mioape a propagandei băsiste”. Ponta a adăugat că la transferul de atribuţii, s-a luptat cu “armate de funcţionari” din ministere.

PDL nu a participat la şedinţa de ieri şi a anunţat că va contesta proiectul la Curtea Constituţională.

 

 

Ministerul Mediului

– va pierde  agenţiile judeţene pentru protecţia mediului care eliberează autorizaţiile de mediu, necesare pentru orice afacere.

– agenţiile judeţene pentru pescuit şi acvacultură vor fi transferate la nivel local. Acestea administrează resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale, concesionează terenurile pe care sunt amplasate amenajări piscicole. De asemenea, emit licenţele de pescuit, cu excepţia celei privitoare la pescuitul de calcan.

– autorităţile locale vor primi administrarea, dar nu şi proprietatea plajelor turistice, maritime, fluviale, ale râurilor, părurilor şi ale lacurilor de acumulare.

 

Ministerul Agriculturii

– vor fi transferate în subordinea autorităţilor locale direcţiile agricole judeţene. Acestea au printre atribuţii eliberarea certificatelor de conformitate pentru legume şi fructe sau autorizarea şi eliberarea licenţelor pentru depozitele de cereale. De asemenea, autorizează cultivarea plantelor destinate ultilizării în alimentaţie sau industrie. Aceste direcţii autorizează şi spaţiile de depozitare pentru comercializarea vinului. În plus, acestea pot decide scoaterea terenurilor din circuitul agricol.

 

Ministerul Sănătăţii

va pierde direcţiile judeţeane de sănătate, care vor trece sub autoritatea consiliilor judeţene.

– direcţiile de sănătate vor îndeplini competenţe privind reglementarea activităţii sanitare, emiterea de avize şi de autorizaţii. De asemenea, au printre atribuţii supravegherea în sănătătatea publică, asistenţa medicală comunitară, precum şi gestionarea sistemelor informatice şi de statistică.

– vor fi transferate şi centrele judeţene de aparatură medicală, centrele de diagnostic şi tratament (fostele policlinici fără plată) şi centrele medicale şi ambulatorii de specialitate (fostele policlini cu plată).

 

Ministerul Turismului

– unităţile teritoriale pentru promovarea turismului vor trece de la Ministerul Economiei la consiliile judeţene. Aceste agenţii autorizează hotelurile, motelurile şi pensiunile şi se ocupă de clasificarea acestora. De asemenea, se ocupă de autorizarea restaurantelor, grădinilor de vară, barurilor sau altor unităţi de alimentaţie din staţiunile turistice.

– autorităţile locale se vor ocupa de autorizarea cluburilor sau a cazionurilor.

– autorităţile locale vor superviza activitatea ghizilor sau a centrelor de informare turistică.

– autorităţile locale vor omologa traseele turistice şi pârtiile de schi.

– Autorizarea staţiunilor turistice şi a agenţiilor de turism rămâne în competenţa Agenţiei Naţionale de Turism.

 

Ministerul Tineretului şi Sportului

– vor trece sub autoritarea locală direcţiile judeţene pentru tineret şi sport, bazele sportive şi de tineret, taberele şcolare şi centrele de agrement, cluburile sportive şi casele de cultură ale studenţilor. Miza este legată de terenurile bazelor sportive din oraşe, care potrivit legii, pot fi schimbate cu terenuri care au aceeaşi destinaţie.

– autorităţile locale finanţează, pe bază de contract, programele sportive ale asociaţiilor judeţene, dar şi ale cluburilor sportive de drept privat.

– ministerul va păstra, al centru, complexurile şi taberele naţionale.

 

Ministerul Transporturilor

– Metrorex va trece sub autoritatea Primăriei Capitalei, fapt solicitat de mai multă vreme de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

– Ministerul va păstra porturile dunărene, care, iniţial, urmau să treacă la autorităţile locale. Este vorba de porturile din Galaţi, Brăila, Tulcea şi  de cele 12 porturi ale Dunării fluviale.

– portul maritimt Constanţa rămâne, deocamdată, la Ministerul Transporturilor, deşi este dorit de primarul PSD al Constanţei, Radu Mazăre. Ministrul  Transporturilor, Ramona Mănescu (PNL), se opune acestui transfer.

 

Ministerul Culturii

– în subordinea autorităţilor locale vor trece direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu, care decid dacă proiecte de urbanism respectă prevederilor legale privind patrimoniul şi se ocupă de clasarea monumentelor istorice. 

– autorităţile locale vor prelua şi imobilele care reprezintă săli sau grădini de spectacol.

– cât despre ciematografe, liderii USL susţin că există sunt anumite probleme în teritoriu, deoarece există litigii între cei care au închiriat spaţii din fostele cinematografe şi nu se pot descentraliza în aceste condiţii.
 În schimb, patru cinematografe mari vor rămâne la Ministerul Culturii.

 

Ministerul Educaţiei

– autorităţile locale vor prelua organizarea reţelei şcolare de învăţământ tehnic şi profesional.

– autorităţile locale vor prelua palatele şi cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare.

 

Ce nu se descentralizează

În ceea ce priveşte Ministerul Muncii, proiectul iniţial menţiona trecerea agenţiilor judeţene pentru prestaţii sociale şi agenţiilor pentru forţa de muncă  în subordinea consiliilor judeţene. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu (PNL) s-a opus acestor transferuri şi a avut câştig de cauză.

Proiectul iniţiat de Liviu Dragnea prevedea şi descentralizarea Poliţiei, dar acest pas nu a mai fost făcut, în urma opoziţiei ministrului liberal al Internelor, Radu Stroe.

 

Amendamente de formă

 

Guvernul a aprobat 568 de amendamente la proiectul descentralizării, dintr-un total de 2.040, depuse de către parlamentari, majoritatea legate de forma proiectului, proceduri de tehnică legislativă şi erori materiale din anexe, a afirmat ieri Mirel Palada, consilier al premierului pe comunicare.

Acesta a susţinut că un singur amendament din totalul celor aprobate a intervenit pe fondul de lege, în ceea ce priveşte intabularea unor imobile, pentru ca ulterior să afirme că şi acesta este tot o “corectură pe formă”.

 

Şefii afectaţi îşi caută locuri la centru

 

Unii dintre şefii structurilor care trec la judeţe şi-au asigurat, deja, supravieţuirea, primind funcţii în cadrul ministerelor. Astfel, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Mihai Fâcă (PSD) a fost numit de premierul Victor Ponta secretar de stat la Ministerul Mediului. Vicepreşedintele aceleaşi instituţii, Horia Irimia (PNL), a devenit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

VIDEO Sebastian Burduja lansează un cântec împotriva lui Nicușor Dan: “Văd ruine când scot capul pe geam și Bucureștiul cum se spală în lighean”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, a plasat pe internet un cântec care-l critică pe actualul primar general, Nicușor...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

Ciucă, despre salariul minim: S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă...

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. Nicolae Ciucă...
Ultima oră
Pe aceeași temă