14.2 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSportCum a intrat Boc în Parlament

Cum a intrat Boc în Parlament

Premierul Emil Boc nu a intrat în Parlament pe uşa din faţă, iar şedinţa Parlamentului s-a ţinut în condiţiile unor măsuri de securitate fără precedent.

Surse guvernamentale au declarat pentru România Liberă că premierul Emil Boc a fost cel care ar fi solicitat măsuri excepţionale de securitate la Parlament pe timpul prezenţei sale şi a miniştrilor la desfăşurarea dezbaterilor. Aceleaşi surse ne-au spus că „nimeni de la partid” (n.r. – PDL) nu a fost informat pe unde va intra premierul în Parlament. „Între noi se ştia că Boc ar putea pătrunde în clădirea Parlamentului pe intrarea din spate a Palatului Parlamentului, folosită de Nicolae Ceauşescu”,
ne-au precizat sursele citate. Până la urmă s-a aflat că Emil Boc a utilizat o intrare laterală, pe uşa din dos a Palatului Parlamentului, adică intrarea de la C 1. Se pare că Emil Boc ar fi cerut ca la  sala de şedinţă să se creeze un cordon de protecţie pentru a putea intra direct în biroul preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, fără să fie tracasat de ziarişti. Oficialităţile neagă o astfel de cerere din partea premierului, declarând că iniţiativa a aparţinut SPP. Cei de la SPP au utilizat inclusiv forţa, ca să-l protejeze pe Emil Boc de jurnalişti. Un ziarist s-a ales cu tricoul rupt pentru că a încercat să se aproprie prea mult de premier. Dezbaterile pe moţiune s-au desfăşurat de altfel sub stare de asediu. După ce manifestanţii sindicalişti au încercat să pătrundă în curtea Parlamentului, clădirea Parlamentului a fost practic sigilată pe dinăuntru.

Ordinul forţelor de intervenţie a fost clar: nimeni nu intră, nimeni nu iese. Un jandarm de la intrarea principală ne-a declarat că decizia de blocare a porţilor s-a luat în jurul orelor 11.00. „Nici parlamentarii mai întârziaţi nu au putut intra. M-au sunat pe mine personal ca să îi pot lăsa să vină la dezbateri”, ne-a declarat secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu. Acesta spune că nu a fost consultat de către Jandarmerie, Departamentul de Afaceri Interne al Parlamentului şi de poliţie. „Cei de la afacerile interne, care se ocupă de ordine şi de pază în interiorul Parlamentului,  sunt în subordinea mea, dar nu am ştiut de decizia lor”, a precizat Barbu debusolat.

Cele mai citite

Peste 90 de mineri protestează în subteran la Vulcan. Salariile, mai mici cu 300 de lei, după transferul de la Lupeni

Sindicaliștii avertizează că minerii nu vor renunța la protest fără o soluție concretă și garanții oficiale din partea Ministerului EnergieiPeste 90 de mineri au...

Parlamentul European cere accelerarea trenurilor de mare viteză. București–Budapesta, cu peste șase ore mai puțin pe drum

Parlamentul European a adoptat marți un raport care solicită statelor membre să accelereze dezvoltarea rețelei feroviare de mare viteză, cu obiectivul de a conecta...

Două modele avansate ale OpenAI au dezactivat sistemele de siguranță în timpul unor sarcini de programare

OpenAI a dezvăluit că agenți bazați pe două dintre cele mai puternice modele ale sale de inteligență artificială au dezactivat mecanisme de monitorizare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă