26.8 C
București
marți, 7 mai 2024

Culise

Nu pensionarii suplimenteaza veniturile bugetare!

Democratii raman pe pozitii si refuza in continuare sa avizeze propunerea premierului Tariceanu privind majorarea taxei pe valoare adaugata si introducerea pensionarilor si agricultorilor in categoria contribuabililor obligati sa contribuie la fondul pentru asigurarile de sanatate. “Consideram ca nu se justifica cresterea fiscalitatii si nici introducerea unor taxe pentru pensionari si agricultori, care si asa au venituri reduse. Nu ne putem astepta ca de pe urma lor sa se suplimenteze veniturile la buget”, a declarat ieri presedintele PD, Emil Boc.

Evaluarea secretarilor de stat continua

O comisie special formata la nivelul conducerii PD va analiza pana miercuri activitatea tuturor celor 35 de secretari de stat si sefi de agentii numiti de democrati pe aceste functii. Cei 35 vor trebui sa prezinte rapoarte care sa justifice sau nu daca au urmarit aplicarea programului de guvernare. Aceasta evaluare interna este independenta de cea facuta in interiorul Executivului de ministrii de resort sau de primul ministru. Liderii PD vor decide in cadrul unei viitoare sedinte a Biroului Permanent National daca este cazul sa propuna schimbarea unor secretari de stat sau sefi de agentii nationale numiti pe functii tot la propunerea lor.

“Adevarul” se schimba… la fata

Ziarul “Adevarul” si-a anuntat pentru astazi “schimbarea la fata”, atat din punctul de vedere al formulei grafice, cat si din punctul de vedere al conducerii editoriale. Publicatia va fi condusa de Corina Dragotescu, pe post de director editorial, si Razvan Mitroi, redactor-sef. Noua conducere sustine ca prin relansarea ziarului se doreste si schimbarea modului de abordare a subiectelor, astfel incat informatia sa fie clar delimitata de comentariu. “Adevarul” in noul format isi propune “sa spulbere mitul unui ziar inchis” si sa-si creeze imaginea unui “ziar de neoprit”.

Societatea civila cere vot nominal

Institutul pentru Politici Publice (IPP) a lansat ieri un nou apel pentru introducerea votului nominal in cele doua camere ale Parlamentului si publicarea votului fiecarui ales. “Votul nominal este mai important decat votul uninominal. Votul nominal permite cetatenilor sa cunoasca activitatea celor pe care i-au ales. Este evident ca a cunoaste numele parlamentarului care te reprezinta in forul legislativ este insuficient, mult mai important este sa cunosti felul in care voteaza”, a explicat Adrian Moraru, director de programe la IPP. Organizatia doreste introducerea procedurii votului nominal nu numai in forul legislativ, ci si la nivelul consiliilor locale si judetene, in acest sens avandu-se in vedere modificarea legii administratiei publice locale.

Amenintari de sus!

Biroul Permanent al PSD a decis ieri sa ii sanctioneze politic pe toti parlamentarii partidului care nu se vor prezenta la dezbaterile privind modificarea regulamentului Camerei Deputatilor si Senatului. Deputatii si senatorii care nu se prezinta la sedinte pentru a vota impotriva revocarii din functii a lui Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu vor ramane fara sprijin politic.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...
Ultima oră
Pe aceeași temă