17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportCristian Preda: Problema actuală a Oltchim NU e Dan Diaconescu, ci Victor...

Cristian Preda: Problema actuală a Oltchim NU e Dan Diaconescu, ci Victor Ponta

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda consideră că problema actuală a combinatului Oltchim nu este Dan Diaconescu, ci premierul Victor Ponta.

“Problema actuală a Oltchim nu e Dan Diaconescu, ci Victor Ponta. Într-adevăr, dacă un saltimbanc e schilodit în arenă fiindcă nu are plasă de siguranţă, de vină nu e el, ci proprietarul circului.

Aşa şi premierul. A schimbat regulile licitaţiei de la Oltchim, a patronat o organizare incompetentă, ca şi transformarea unui proces serios într-un show mediatic. Vedeta OTV nu a ratat ocazia de a intra în arenă”, scrie Cristian Preda într-un text publicat pe blogul personal.

Guvernul recunoaşte oficial eşecul Oltchim. Ponta: Privatizarea se reia la anul.

În opinia europarlamentarului PDL, Dan Diaconescu este “profitorul care joacă rolul victimei”: “E deja clasic în istoria noastră recentă: de la Caritas la FNI, de la încarcerarea lui Becali la evacuarea lui Vadim din sediul restituit proprietarilor, de la victimizarea lui Oprescu-cel-fără-semnături la auto-victimizarea USL după deriva democratică din 3-6 iulie – totul pare deja scris, deja spus, deja văzut”.

Pe de altă parte, Cristian Preda nu exclude ca premierul Victor Ponta să fi produs circul DD de la Oltchim fără voia lui, din “pură superficialitate şi din simplă indiferenţă”: “Într-adevăr, V. Ponta pare preocupat de orice alt subiect în afara celor care presupun consistenţă şi reflecţie. Specialist în glumiţe şi în limbaj suburban, dottore va fi lăsat poate privatizarea Oltchim pe mâna unor nepricepuţi.

VIDEO Dan Diaconescu NU a semnat contractul de privatizare a OLTCHIM. Victor Ponta: PRIVATIZAREA OLTCHIM a EŞUAT. Diaconescu a PLECAT DIN ŢARĂ

Dacă nu a făcut-o din lejeritate, ci cu bună intenţie, singura raţiune care l-ar fi putut împinge la un asemenea gest ar fi ca el să-şi dorească o creştere electorală a lui Dan Diaconescu. Îi vor fi spus toţi sociologii că dacă PPDD creşte, PDL scade. În acest caz, Ponta e un fel de producător al lui Dan Diaconescu”.

“Adevărul e că dacă totul ar fi văzut doar ca show mediatic, guvernul face pentru şeful PPDD ceea ce Antena 3 a făcut de-a lungul anilor pentru USL: un platou TV şi multă bunăvoinţă aduc voturi. Cu intenţie sau fără?”, se întreabă Cristian Preda în finalul textului.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă