8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportCristi Danileț, unul dintre cei care au intrat în arhiva SIPA: Scopul...

Cristi Danileț, unul dintre cei care au intrat în arhiva SIPA: Scopul SIPA era ca magistrații să fie șantajați. Unele documente din arhivă ar trebui distruse

Judecătorul Cristi Danileţ, unul dintre cei care au avut acces la arhiva SIPA, susține că scopul activității acestui serviciu era ca magistrații să fie șantajați.
Din acest motiv, arhiva conține și date personale despre angajații Ministerului Justiției, iar unele documente din arhiva SIPA ar trebui distruse, a declarat Cristi Danileț într-un interviu acordat RFI.

Întrebat dacă magistrații au fost intimidați sau șantajați cu documentele elaborate de SIPA, Cristi Danileț a răspuns: "Înainte de anul 2005, când serviciul acţiona din plin, părerea mea e că da. Ăsta era şi scopul. Altfel, nu găsesc care ar fi fost scopul adunării acestui tip de informaţii de către un serviciu secret subordonat direct ministrului Justiţiei. Cred că astfel de informaţii aveau un scop şi anume de a intimida, de a înfricoşa, dacă vreţi, poate şi de a şantaja magistraţii, dar dacă acest lucru s-a întâmplat cu adevărat, el s-a întâmplat până în anul 2005. Din fericire, arhiva s-a închis, s-a sigilat (…). Din punctul meu de vedere, unele informaţii ar trebui distruse, pentru că vizează viaţa privată a persoanelor supravegheate".

"Este vorba de persoane cu care magistraţii se întâlneau în timpul liber, este vorba de localuri pe care le frecventau, de destinaţii ale unor excursii pe care le aveau sau de intervenţii medicale pe care le sufereau. Personal, cred că astfel de informaţii nu trebuie să se afle în depozitul nici unui serviciu de informaţii secret din România", susține judecătorul Cristi Danileț.

În opinia acestuia, actualul scandal despre arhiva SIPA are rolul să lovească în Justiția din România:

"Părerea mea este că se loveşte crunt în justiţie din mai multe direcţii, pe mai multe planuri, iar acest subiect al serviciilor secrete a fost întotdeauna unul sensibil pentru poporul român (…). Tot ceea ce se obţine este o încercare de a se decredibiliza justiţia română şi de a se specula cumva, de a găsi către public o explicaţie penibilă zic eu şi anume magistraţi în cursul ultimilor ani au dat condamnări răsunătoare în anumite dosare vizând oameni politici, oameni de afaceri, alţi oameni importanţi, graţie sau din cauza unor intimidări, chiar şantaje, pe baza informaţiilor din SIPA".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă