19.6 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăSportCrin Antonescu: Avem o ţară debilă

Crin Antonescu: Avem o ţară debilă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că una din consecinţele pactului de coabitare este că „avem o ţară debilă în plan intern, care greu reuşeşte (…) să meargă înainte, în revigorarea economiei”, relatează Mediafax.

„Suntem aproape de râs, când coabitarea înseamnă de fapt, în realitate, mijloace prin care preşedintele Băsescu obstrucţionează, sabotează, loveşte cât poate acest Guvern şi această majoritate parlamentară, fără să-l intereseze nici de binele acestei ţări, nici de nimic altceva. Situaţia se degradează pentru că Guvernul e slăbit, loviturile pe care Traian Băsescu le dă prin instituţii pe care le-a păstrat sub control în urma unui pact nefast, nesănătos şi cam în afara Constituţiei, loviturile sunt bine ţintite”, a spus Antonescu, la Realitatea TV.

El a adăugat că actualul preşedinte nu este capabil să construiască, iar astfel ţara devine decapitată.

„Traian Băsescu nu e capabil, că nu are de unde, nu are cum, nu are cu ce, n-are cu cine să contruiască o alternativă şi în felul ăsta încet încet ţara asta este…decapitată sau în orice caz destrămată la vârful ei. Avem politicieni care toţi care trebuie să fie compromişi, avem un preşedinte care e compromis de mult, avem o paralizie în unele privinţe, chiar a Guvernului, a majorităţii parlamentare, avem o Curte Constituţională care ignoră orice, inclusiv Constituţia, dacă vrea, şi avem în continuare, cu toate că există un vot popular masiv, cu toate că există în spatele acestui Guvern o forţă care nu a mai existat din 1990, avem în continuare o ţară debilă, în plan intern, care greu reuşeşte, din aceste trei puncte, să meargă înainte în revigorarea economiei, în refacerea şi repunerea în funcţiune corectă a instituţiilor, ce să mai vorbim în plan internaţional (…) Astea sunt efectele în fiecare zi pactului de coabitare şi de fapt cădem şi în caragioslâc în momentul în care înjurăturile continuă”, a mai spus preşedintele Senatului.

Cele mai citite

Peste jumătate dintre angajații români cred că este momentul potrivit pentru căutarea unui alt job

Un sondaj recent realizat de Gallup arată că românii sunt europenii cei mai implicați în profesia lor, cu 36% dintre aceștia afirmând că sunt...

Maia Sandu a prins cutremurul din România în direct la televiziunea publică Moldova 1

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacţionat cu calm luni, când un cutremur produs în România învecinată a zdruncinat studioul în care dădea un...

Raport internațional: Declinul prezenței la vot și contestarea rezultatelor alegerilor pune în pericol credibilitatea democrațiilor

Prezența scăzută la vot și rezultatele tot mai contestate pun în pericol credibilitatea alegerilor la nivel global, conform unui raport recent al Institutului Internațional...
Ultima oră
Pe aceeași temă