15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportCorlăţean, atac la Băsescu: Preşedintele încalcă flagrant prevederea constituţională privind neutralitatea politică

Corlăţean, atac la Băsescu: Preşedintele încalcă flagrant prevederea constituţională privind neutralitatea politică

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean,  susține că preşedintele Traian Băsescu încalcă flagrant prevederea constituţională privind neutralitatea politicăcitat într-un comunicat al MAE, şeful diplomaţiei precizând că şeful statului devine, prin declaraţii, participant activ la lupta politică, arată Mediafax.

"Preşedintele încalcă flagrant prevederea constituţională privind neutralitatea politică. Prin declaraţiile sale şi, în special, prin modul în care impune electoratului propria opţiune politică în alegerile europarlamentare, preşedintele devine participant activ la lupta politică, dovedind că nu este decât exponentul propriului grup de interese politice. Declanşând prin conferinţa sa de presă campania electorală înainte de termenul legal, preşedintele ne transmite, cu dispreţ, că se află mai presus de lege", afirmă ministrul Corlăţean în comunicatul MAE.

Potrivit ministrului, "preşedintele doreşte să impună nu o agendă a dezbaterii politice – ceea ce în ultimă instanţă poate fi eventual înţeles – ci, asemenea unui comisar sovietic, propriile sale opţiuni şi răspunsuri, dorind astfel să manipuleze opinia alegatorilor şi să creeze falsa impresie că în România este singurul care are răspunsuri şi că doar partizanii săi sunt vizionari şi dedicaţi interesului naţional".

Corlăţean mai spune că chiar daca unele din temele de reflecţie ar putea fi luate în considerare, opiniile exprimate sunt fie banale, fie eronate.

"Preşedintele, ca de fiecare dată în ieşirile sale publice, minte sau manipulează adevăruri în funcţie de propriul său interes. Este total fals ce afirmă cu privire la poziţia Grupului Socialist din Parlamentul European cu privire la situaţia din Ucraina şi în ceea ce priveşte Republica Moldova. Grupul socialist din Parlamentul European a avut înscris în tabelul său de vot acordarea sprijinului pentru amendamentul Proiectului de rezoluţie al Parlamentului European vizând confirmarea parcursului european al Republicii Moldova şi a votat în consecinţă pentru adoptarea acestui text, inclusiv datorită implicării directe a delegaţiei europarlamentare române social democrate", afirmă Corlăţean.

El menţionează că preşedintele dovedeşte că nu poate fi echidistant nici în politica internă, nici în cea europeană, trasând sarcini românilor să voteze în favoarea unui candidat la preşedinţia Comisiei Europene din familia politică la care este afiliat şi în defavoarea candidatului Grupului Socialist, un cunoscut susţinător al intereselor României în plan european.

"Prin astfel de minciuni nu numai că nu ajuta România şi Republica Moldova, ci face deservicii ţării şi construcţiei europene. Atacul la domnul Schulz este o mistificare neruşinată. A induce public ideea că Socialişti europeni şi Germania tratează anexarea Crimei ca un fapt împlinit este o dovadă că nu are niciun respect pentru adevăr şi că este gata să-şi terfelească partenerii occidentali, care ani de zile i-au dat credit, pentru interesele sale partizane", precizează ministrul.

Ea menţionează că afirmaţia conform căreia a alege în favoarea socialiştilor ar oferi câştig de cauză candidaturii lui Schulz la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene şi ar oferi Germaniei o forţă inacceptabilă în Europa este de natură să afecteze relaţiile României cu un stat care, indiferent de rezultatul alegerilor, a avut şi va avea un rol esenţial în succesul construcţiei europene.

"Prin această atitudine, preşedintele Băsescu dovedeşte încă o dată că este adeptul dictonului: după mine potopul. Aflat la sfârşitul unei cariere politice cu efecte dezastroase pentru ţară, preşedintele doreşte prin astfel de mesaje publice să izoleze România şi să submineze viitorul politic al ţării. Dincolo de confruntarea electorală firească din viitoarea campanie electorală avem responsabilitate faţă de interesul naţional. Ar fi o mare greşeală să ne lăsăm manipulaţi de demagogia băsesciană. Este timpul să ne adresăm şi electoratului din Republica Moldova, care va vota pentru aceste alegeri europene. Este un mit fals că singurul suporter al intereselor cetăţenilor Republicii Moldova este preşedintele Băsescu. El este doar un propagandist de tip sovietic, care manipulează sentimentele şi aspiraţiile oamenilor. Noi considerăm că Republica Moldova are nevoie de sprijin concret şi de acţiune diplomatică responsabilă. În acest moment declaraţiile electoraliste ale domnului Băsescu fac mai mult rău decât bine procesului de apropiere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană", afirmă Corlăţean, citat de MAE.

Potrivit ministrului, modul cum Băsescu a abordat tema integrării Schengen şi cea a MCV dovedeşte că mai curând este interesat în blocarea evoluţiilor pozitive în aceste direcţii, pentru a putea folosi electoral neajunsurile astfel generate românilor.

"La fel ca la toate celelalte procese electorale din timpul mandatelor sale, preşedinte Băsescu inventează şi de această dată un mecanism de a se amesteca partizan în campanie. Noi nu respingem ideea unei dezbateri serioase privind problematica europeană şi nici nu dorim să descurajăm interesul cetăţenilor pentru acest scrutin electoral, dar dorim ca această campanie să fie corectă şi fără intervenţia manipulatorie a instituţiei prezidenţiale. Este de remarcat şi perpetuarea atitudinii şantajiste a preşedintelui. Apelul la şefii de partide şi la electorat de a nu participa la acte de corupţie în timpul campaniei este o altă încercare de a timora partidele. Nu respectarea legii şi independenţei justiţiei este ceea ce ne transmite Băsescu, ci ameninţarea voalată că se va folosi de justiţie, la fel ca la referendumul din 2012, pentru a distorsiona rezultatul alegerilor. Votul cetăţenilor Români la 25 mai ar trebui să fie nu numai o opţiune pentru viitorul Europei, ci şi o sancţiune disciplinară la adresa unui preşedinte care reprezintă deja trecutul", mai precizează Corlăţean.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că este importantă o prezenţă bună la euroalegeri, scrutin care va prefigura numele viitorului şef al Comisiei Europene, care poate fi socialistul Martin Schulz, pentru care "anexarea Crimeei era un fapt împlinit", sau popularul Jean-Claude Juncker.

Traian Băsescu a declarat că ar fi important de dezbătut în eurocampanie motivele pentru care să fie condusă Comisia Europeană, de acum înainte, de Jean Claude Junker sau de Martin Schultz, "mai ales dacă privim lucrurile prin prisma ultimelor declaraţii şi acţiuni ale socialiştilor".

Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...
Ultima oră
Pe aceeași temă