Recenta controversa iscata de intalnirea Tariceanu-Macovei-Patriciu, de la Palatul Victoria, ilustreaza edificator faptul ca, in afara dificultatilor de comunicare cu colegii din echipa guvernamentala sau cu cei din magistratura, ministrul Monica Macovei are si o problema care tine de accesul la o logica elementara, care sa-i asigure coerenta gesturilor si a luarilor de pozitie. Daca explicatia purtatorului de cuvant al Guvernului, legat de continutul invitatiei transmise de prim-ministru ministrului Justitiei, ramane intr-o zona plauzibila, pana la o eventuala dovada a inexactitatii celor declarate, comportamentul dnei Macovei nu poate fi perceput decat ca o proba crasa de duplicitate. Pentru ca fermitatea cu care acuza si se delimiteaza astazi de situatia inconfortabila in care ar fi fost pusa in urma cu sase luni nu se face auzita decat dupa ce mass-media a dezvaluit acum prezenta ministrului Justitiei in biroul premierului, in compania unui om impotriva caruia se declansase urmarirea penala.
Care este logica in care Monica Macovei ne cere s-o urmam?
Cele intamplate in biroul lui Tariceanu au insemnat, din punctul sau de vedere, o incercare, mai mult sau mai putin explicita, de imixtiune in treburile Justitiei? A fost chemata la o “intalnire de taina”, ca sa i se forteze intr-un fel mana? Daca asta a fost sentimentul resimtit, atunci datoria sa responsabila nu se reducea catusi de putin la comprimarea timpului petrecut acolo, ci impunea sesizarea imediata a CSM (asa cum, de altfel, ii recomanda in urma cu cateva luni si procurorului-general Ilie Botos, cand acesta a preferat magistratilor apelul la autoritatea presedintelui Basescu) si, de ce nu, a opiniei publice. Dna ministru a preferat insa sa taca, era, fireste, optiunea cea mai comoda in speranta plauzibila ca tarasenia nu va trece de pragul biroului, numai ca, pe varianta pe care o sustine singura acum cu atata fervoare, se poate afirma cu certitudine ca s-a plasat deliberat intr-o postura de complicitate tocmai cu cei pe care nu ezita sa-i acuze.
Nu a fost decat un schimb de cuvinte inofensiv, fara nici o intentie de a sugera o atitudine mai binevoitoare a justitiei fata de presedintele Rompetrol si, ca atare, nu era nimic de reprosat si de comentat? Atunci toata zarva de acum, insistenta cu care Monica Macovei invoca pana si calitatea impecabila a memoriei sale pentru a se delimita cat mai clar de o asa-zisa tentativa pe care ar fi dejucat-o nu sunt decat un spectacol de un gust cu totul indoielnic, in afara realitatii celor intamplate, si care da nastere la indreptatite semne de intrebare asupra onestitatii si autenticitatii vocatiei reformatoare a doamnei ministru.
Premierul Tariceanu, care a facut publica preocuparea pentru felul in care avatarurile ministrului de stat Copos pot afecta imaginea guvernului, ar fi trebuit sa reactioneze din primul moment la sensurile pe care ministrul Justitiei a incercat sa le atribuie evenimentului consumat in prezenta lui, in vara anului trecut. Din pacate, nu a facut-o. Sa speram ca CSM isi va onora asa cum se cuvine atributiile ce ii revin si va intreprinde demersurile adecvate pentru a ajunge la imaginea clara si adevarata a faptelor si a felului in care ministrul Justitiei a aparat independenta Justitiei, in eventualitatea ca a avut loc un atentat impotriva ei.
