33.4 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăSportFotbalCFR Cluj are un nou președinte. Ce își propune Cristi Balaj

CFR Cluj are un nou președinte. Ce își propune Cristi Balaj

Noul conducător al grupării CFR Cluj este băimăreanul Cristian Balaj. Acesta a confirmat marți seara numirea în funcție. Noul președinte al ardelenilor a fost instalat după mai bine de două săptămâni de la demiterea lui Marian Copilu.

Printr-o postare în mediile sociale, Cristian Balaj a confirmat înţelegerea cu campioana României la fotbal, contractul urmând să fie semnat în zilele următoare.

Deşi pe listă s-au mai aflat Florin Prunea şi Dani Coman, liderul din Liga 1, formaţie calificată în grupele Conference League, s-a oprit la fostul arbitru.

„Confirm înţelegerea cu CFR Cluj, aceasta urmează să fie parafată în perioada următoare. În urma discuţiilor cu acţionarii, am rămas plăcut impresionat de proiectele serioase pe care mi le-au prezentat, în mod sprecial de cel al înfiinţării unei academii de juniori care va aduce un plus valoare, nu doar pentru viitorul clubului, cât şi pentru echipa naţională.

Discuţiile abordate au vizat atribuţiile funcţiei de preşedinte, iar singurul subiect legat de arbitraj a fost nevoia implementării sistemului VAR în România pentru a elimina greşelile majore.

Atenţia mea se îndreaptă acum şi către decizia WADA de a declara Agenţia Naţională Anti-Doping ca fiind neconformă până la adoptarea noii legi anti-doping.

Am decis ca preluarea funcţiei de preşedinte al CFR Cluj să fie făcută imediat după ce proiectul de lege în derulare intră pe făgaş normal în Parlament şi este asigurată procedura de urgenţă propusă în urma şedinţei de Guvern”, a spus Cristi Balaj pe reţelele de socializare.

Din 2019, Cristi Balaj este preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), instituţie cu care are contract până în 2024. După ce a încheiat cu arbitrajul, Balaj a fost preşedinte al AJF Baia Mare, din 2010.

Deși antrenorul Dan Petrescu anunţa zilele trecute că la CFR Cluj va sosi un fost mare internaţional al României, descrierea vizându-l pe Florin Prunea, fostul portar n-a fost însă acceptat de alte persoane din club. De asemenea, dorit de campioana ultimelor 4 ediţii din Liga 1 a fost şi Dani Coman, fost la Astra Giurgiu, acum la Hermannstadt, în divizia secundă.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Serena Williams critică regulile anti-doping, dar greșește în două rânduri! „Viața mea e aglomerată, am copii”

Legendara jucătoare de tenis a comentat suspendarea Vondrousoavei și a acuzat că regulile anti-doping sunt extenuante, însă a furnizat informații incorecte despre modul în...

Atletico îi închide ușa Barcelonei! Condiția uriașă pentru transferul lui Julian Alvarez

Atletico Madrid este dispusă să îl cedeze pe Julian Alvarez Barcelonei doar dacă formația catalană acceptă condițiile impuse de conducerea clubului din capitala Spaniei.Viitorul...

Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu:Va fi întotdeauna premierul OUG 13

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, propunerea alianței PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier, a lansat un nou atac la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu, afirmând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă