15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportCele 27 de probe pentru Schengen

Cele 27 de probe pentru Schengen

„Războiul lalelelor” riscă să se prelungească. Probele prelevate de la transporturile oprite la graniţă au intrat abia ieri în laborator, iar analizele durează cel puţin trei zile, adică până după summitul în care se decide aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie.

 

Între acuzaţii de şantaj venite de la oficiali olandezi, necesitatea controalelor fitosanitare invocate de autorităţi şi negarea legăturilor între veto-ul olandez faţă de aderarea României la spaţiul Schengen, tirurile cu plante, bulbi şi seminţe venite din UE rămân blocate. De sâmbătă dimineaţă şi până ieri, 17 tiruri cu produse horticole au fost oprite la punctele de frontieră din nord-vestul ţării. Patru dintre acestea au făcut cale întoarsă, 11 au fost trase pe dreapta la vamă, iar marfa din alte două a fost confiscată pentru că nu avea paşaportul fitosanitar necesar pentru intrarea în ţară.

„Nu are legătură cu Schengen”

De când s-a aflat de blocarea tirurilor în vamă, speculaţiile au început să curgă: fie că este vorba despre o bacterie periculoasă pentru sănătatea oamenilor, fie despre sub-stan-ţe necunoscute, fie despre organisme care pot îmbolnăvi plantele din jur. Nu a fost nevoie de mult timp pentru ca unele voci să susţină că oprirea transporturilor nu e, de fapt, decât o reacţie la decizia olandeză de a bloca aderarea României la Schengen.

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a respins aceste specu-laţii. „E vorba de o chestiune de procedură, pe care o facem pentru ceea ce înseamnă protecţia teritoriului naţional de anumiţi agenţi patogeni”, a spus ministrul.

Analize complexe în cinci laboratoare

Tabără spunea ieri că se aşteaptă ca rezultatul analizelor bulbilor olandezi să apară în această dimineaţă. Totuşi, oficiali de la Laboratorul Central Fitosanitar spun că analizele se vor întinde pe cel puţin trei zile. Mai mult, spun ei, probele au ajuns la laborator foarte târziu. Duminică au fost primite cele de la depozitul din Ilfov, controlat sâmbătă, dar cele de la frontieră au sosit abia ieri. Cinci laboratoare sunt ocupate acum cu analizarea celor 27 de probe pentru toţi dăunătorii posibili.

Nici un risc pentru sănătatea oamenilor

Profesorul Constantin Horia Iliescu, directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, spune că, indiferent de rezultatul analizelor de laborator, oamenii nu au motive să-şi facă griji pentru sănătatea lor. „Există bacterii care pot exista pe bulbii de lalele, pe ceapă sau pe cartofi. Dar nu se pune problema că acestea ar putea îmbolnăvi oamenii sau animalele. Se transmit doar de la plante la plante”, precizează Iliescu. Totuşi, alte specii de plante nu sunt în siguranţă, pentru că pot fi infectate prin intermediul solului sau al insectelor.

Şi directoarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, Adela Bărbulescu, avertizează asupra riscului intrării unor organisme de carantină în ţară. „Foarte mulţi dăunători au pătruns în ţară cu material biologic. E bine să avem controale riguroase, să nu contaminăm soiurile româ-neşti”, spune ea.

Aliaţi la veto

Aceste explicaţii nu conving însă pe toată lumea. Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu scrie pe contributors.ro că „numele bacteriei este – prin prisma tuturor indiciilor – Schengen”. Mai mult, scrie Paşcu, „mai spuneam că pe mine unul o asemenea eventualitate nu m-ar deranja, întrucât eu sunt verificat pentru această «bacterie» de fiecare dată când intru şi ies din spaţiul Schengen”.

Afirmaţia sa vine cu două zile înainte de reuniunea Consiliului European care va consfinţi amânarea aderării României, chiar şi parţial, la spaţiul Schengen, dacă Olanda nu-şi retrage veto-ul. Finlanda ar putea vota şi ea împotriva integrării României şi Bulgariei în spaţiul european de liberă circulaţie.   

Monica Bonea
Monica Boneahttp://monica-bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă