În acest moment, naţionala feminină de handbal este pregătită de suedezul Tomas Ryde.
“Toate lucrurile trebuie să vină la momentul potrivit, nu trebuie grăbite. Acum e prea devreme să vorbim despre o ofertă şi nici nu e corect, echipa României are un staf tehnic şi nu e corect să intru într-o astfel de discuţie”, a declarat Vasile, citat de Agerpres.
Tehnicianul român, care este şi antrenor secund la echipa naţională de handbal a Muntenegrului, a afirmat că şi-ar fi dorit ca echipa României să nu facă parte din aceeaşi grupă a turneului preolimpic:
“Am încercat să le ridic moralul fetelor încă din timpul Mondialului, le-am urat multă baftă şi mă bucur că în meciul cu Ungaria au reuşit să câştige. Am fost tot timpul alături de ele. Momentul imnului a fost special, l-am cântat cu voce tare, a fost ciudat dar în acelaşi timp face parte din sport.
Nu sunt primul antrenor căruia i se întâmplă asta, trebuie să-mi fac meseria. Mi-aş fi dorit să nu fie România în acel turneu preolimpic, dar până la urmă aşa a picat. O să fie foarte greu de gestionat, o să am experienţa de la Campionatul Mondial. Mi-aş dori să facem tot posibilul să mergem împreună la Jocurile Olimpice”.
În ceea ce priveşte situaţia lotului echipei CSM Bucureşti, Vasile a afirmat că în acest an stă mult mai bine decât în precedentul, când au existat multe jucătoare accidentate.
“Comparându-l cu anul trecut, e mai bun acum, toţi ştim prin ce am trecut după acel European. Acum suntem într-o situaţie mai bună, deşi avem ambele extreme dreapta în imposibilitatea de a juca, dar mult mai mulţumitor. Aş spune că fetele sunt bucuroase, dornice de muncă, să ne exploatăm potenţialul în această a doua parte.
Energia pe care am simţit-o a fost foarte bună. Nu cred că mai poate apărea vreo schimbare în lot, fetele pe care le vedeţi vor merge mai departe. Este o etapă care s-a amânat din prima parte a campionatului. Noi nu avem niciodată timp să ne antrenăm, avem multe meciuri”, a mai spus Adrian Vasile.
Lotul echipei CSM Bucureşti a început vineri antrenamentele la Sala Apollo din Capitală în vederea meciurilor de campionat cu CSM Slatina, de duminică, şi Rapid, de marţi.