20 C
București
duminică, 14 august 2022
AcasăSportCe a declarat noul ministru al Sănătății despre pacienții din Colectiv

Ce a declarat noul ministru al Sănătății despre pacienții din Colectiv

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat joi că ceea ce s-a întâmplat în clubul Colectiv este o situație cu totul excepțională, pentru care multe țări nu sunt pregătite, însă medicii din România au luat măsurile potrivite, conform Agerpres. 

De asemenea, Achimaș a precizat că mai sunt pacienți din Colectiv care se află în stare gravă. 

„Ce s-a întâmplat la Colectiv nu este un lucru care se întâmplă zi de zi. Este o situația cu totul excepțională pentru care multe țări nu sunt pregătite. Eu sunt un adept al profilaxiei și probabil ați auzit acest lucru și în săptămânile care urmează vom detalia lucrurile, dar nu te poți pregăti chiar pentru orice catastrofă de pe lumea asta. (…) Vom învăța din această întâmplare”, a afirmat ministrul, care a vizitat o victimă a incendiului internată la Spitalul C.C. Iliescu.

El a admis că există diferențe în ceea ce privește dotarea cu aparatură între spitalele românești și cele din străinătate.

”Eu consider că în condițiile date repet: suntem în România, suntem români, trebuie să ne uităm exact ce facem fiecare dintre noi. În mod evident sunt diferențe, dar trăim în România și dumneavoastră, și eu și responsabilitatea noastră și ca medic practician și acum în această funcție este față de pacienții noștri. Asta este situația, și eu, hai să ne gândim cu toții cum facem să ne facem meseria, cât producem, cât lucrăm în comparație cu cei care muncesc mai mult și produc mai mult. Astea sunt condițiile pe care le are România și, în aceste condiții, în acest sistem, avem responsabilitatea de a ne trata pacienții noștri”, a spus medicul.

În opinia acestuia, în cazul răniților de la Colectiv s-au luat măsurile potrivite.

„Consider că în această situație s-au luat măsurile potrivite. Mi s-a reproșat că uneori realitățile au fost mai sumbre în evoluția pacienților decât s-a întâmplat. Dincolo de aceste camere sunt aparținătorii pacienților cu care am ținut să ne întâlnim. Nu ar fi fost deloc etic ca oricine de aici să spună că nu va merge bine, vor muri, era un mesaj absolut nepotrivit și nimeni din sistem nu l-ar da. Nu este etic. Dincolo de etică ne gândim la partea concretă. (…) În săptămânile care urmează, ca să discutăm pe cifre și nu pe păreri, vă vom furniza datele de supraviețuire a acestor pacienți. Vă vom produce date, cifre și le vom compara cu cele din cărți să vedem exact în situația acestor cazuri, a gravității lor cum ne-am descurcat ca și sistem. Condițiile de la noi sunt condițiile unui Produs Intern Brut atât cât îl avem”, a arătat Patriciu Achimaș-Cadariu.

El a informat că mai sunt răniți în tragedia din clubul Colectiv în stare gravă.

„Sunt pacienți în stare gravă încă. Cred că suportul nostru trebuie să se îndrepte atât în direcția pacienților, cât și a aparținătorilor. Nu este o situație obișnuită, este o situație cu totul și cu totul excepțională”, a afirmat demnitarul.

Ministrul a precizat că miercuri și joi a făcut vizite în spitalele bucureștene unde sunt internate victime de la Colectiv pentru a vedea starea pacienților, dar și pentru a vorbi cu medicii.

„Zilele acestea, în calitate de medici, trebuie să vedem ce se întâmplă cu pacienții de la Colectiv în primul rând. Cu ocazia aceasta sigur că vedem și alte aspecte din spitale și chiar începem unele consultări cu colegii noștri. Una peste alta este un exercițiu foarte bun pe care îl facem zilele acestea. Ne-am concentrat pe acești pacienți (n.r. răniții din Colectiv) și ieri și astăzi, dar dincolo de aceasta am văzut și lucruri excepționale care se petrec în acest spital și în celelalte pe care le-am vizitat ieri”, a mai spus ministrul Sănătății.

Cele mai citite

Șefa DIICOT, Oana Schmidt Hăineală, acuzată de Dincă în dosarul dispariției Alexandrei Macesanu  și a Luizei Melencu

Publicația Gândul a continuat seria dezvăluirilor din interviul luat în exclusivitate, din închisoare, a “monstrului de la Caracal” care au luat-o în vizor și...

Aproape 4.400 de ucraineni au cerut azil în România

De la începerea conflictului din țara vecină, 4.372 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. În ultimele 24 de ore a fost depusă o...

Avertizare de inundații, pe râuri din șase bazine hidrografice

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râurile mici din bazinele hidrografice Vişeu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă