15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportCampioana României, remiză în primul amical "tare"

Campioana României, remiză în primul amical “tare”

CFR a întâlnit Steaua Roşie Belgrad, formaţie cu care putea să joace şi în turul întâi preliminar al Champions League. Campioana Serbiei a deschis scorul în amicalul din Austria, în minutul 68, prin Savic. Clujenii au egalat prin fundaşul Vinicius, jucătorul intrat în repriza a doua egalând în minutul 80.

Sârbii au început jocul doar cu doi dintre fotbaliştii care în iarnă învingeau Liverpool în grupele Ligii Campionilor, fundaşul Stojkovic şi mijlocaşul Marin. Dan Petrescu a început partida cu următorul 11: Arlauskis – Peteleu, Burcă, Boli, Camora – Itu, Bordeianu, Culio – Costache, Rondon, Mailat.

Rezervele campioanei României au fost: Jesus, Ad. Rus, An. Radu, Susic, Vinicius, Horj, Aurelio, Petrila, Hoban, Ţucudean, Păun, Djokovic, Deac.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

VIDEO și FOTO. Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. Discursul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat al său de președinte al Federației Ruse, la Marele Palat al Kremlinului. În conformitate cu...

Bodyguardul al lui Drake, rănit într-un schimb de focuri în fața vilei rapperului

Un agent de pază a fost grav rănit într-un schimb de focuri de armă la reședința din Toronto a rapperului canadian Drake, marți dimineață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă